În interviul acordat postului belgrădean de televiziune PRVA, referindu-se la bombardamentele NATO asupra Serbiei din 1999, Stoltenberg a apreciat că atunci „obiectivul era să se pună capăt războiului și catastrofei umanitare", informează RADOR.
Stoltenberg a spus că „nu solicită ca sârbii să uite ce s-a întâmplat în 1999", dar „dorește ca Serbia și NATO să colaboreze".
„Serbia a subliniat că nu dorește să fie stat membru NATO și noi îi respectăm dreptul de a-și decide propriul viitor. Dumneavoastră trebuie să decideți. Noi avem buni parteneri care au decis să rămână neutri, așa cum sunt Suedia, Finlanda sau Austria", a declarat Stoltenberg.
Comentând declarația Rusiei privind Kosovo, Stoltenberg a spus că NATO nu dorește confruntarea cu Rusia și „nu dorește un nou război rece, ci dialog", dar declarația este parte a unui mesaj obișnuit al Rusiei.
„Se uită catastrofa umanitară din Kosovo, pe care noi am încercat să o rezolvăm pe cale diplomatică, dar violențele au continuat și a trebuit să oprim crimele", a declarat Stoltenberg, adăugând că în prezent NATO și Serbia și-au consolidat parteneriatul și cooperarea și pentru a ajuta comunitatea sârbă din Kosovo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News