NATO discută un nou plan de doborâre a avioanelor rusești. Flota fantomă, folosită ca ”portavion” pentru dronele care hărțuiesc Europa

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
 R-37M de pe un Su-35S / Ministerul Apărării din Rusia, captură video
R-37M de pe un Su-35S / Ministerul Apărării din Rusia, captură video

Moscova a respins toate propunerile autentice de pace.  Decizii cheie sunt așteptate din Europa în această săptămână, în principal adoptarea celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni.

De asemenea, NATO analizează un nou plan de doborâre a avioanelor rusești, notează The Times.

În ultimele săptămâni, dronele și avioanele de vânătoare rusești au încălcat în mod repetat spațiul aerian al Poloniei, României și Estoniei.

Au existat, de asemenea, cazuri de activitate suspectă a dronelor în apropierea aeroporturilor și bazelor militare din alte țări, inclusiv Germania, Danemarca, Norvegia, Suedia și Lituania. România a fost vizată la rândul său, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti confirmând informațiile exclusive prezentate de DefenseRomania, potrivit cărora o dronă a fost identificată pe una din pistele Aeroportului Otopeni.

Sancțiunile împotriva ”flotei fantomă” de petroliere rusești ar putea avea și alt rol, nu doar acela a priva mașina de război a Moscovei de banii proveniți din vânzarea de petrol.   

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că există informații potrivit cărora Rusia folosește petroliere nu doar pentru transportul de petrol, ci și pentru a opera drone împotriva țărilor europene.

„Aceasta este o dovadă în plus că Marea Baltică și alte mări trebuie închise petrolierelor rusești – sau cel puțin flotei din umbră”, a adăugat președintele ucrainean.

Serviciul vamal al Finlandei a confiscat încărcătura navei Eagle S, care face probabil parte din „flota fantomă” a Rusiei. Sursa foto: mtvuutiset.fi.

De asemenea, se așteaptă o acțiune decisivă din partea SUA. Într-o conversație cu președintele Donald Trump, au discutat despre posibile măsuri care ar putea forța în mod realist Rusia să schimbe cursul și să pună capăt războiului.

Președintele se referă la solicitarea Ucrainei către SUA de a primi rachete Tomahawk, aspect confirmat chiar de către Vicepreședintele american J.D. Vance care a declarat pentru FoxNews că administrația Donald Trump discută despre o posibilă furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei.

 

NATO analizează un nou plan de doborâre a avioanelor rusești

 

NATO este pregătită să ia în considerare înăsprirea regulilor de utilizare a forței pe flancul său estic pentru a facilita doborârea aeronavelor rusești care încalcă regulile, a declarat un comandant de rang înalt al Alianței.

O astfel de mișcare ar însemna nu doar desfășurarea unor sisteme suplimentare de apărare aeriană NATO în regiune, ci și adoptarea unor reguli mai clare privind utilizarea forței.

În prezent, principala sarcină a escadrilelor de patrulare este de a escorta aeronavele militare rusești în afara spațiului aerian al alianței, cu excepția cazului în care acestea reprezintă o amenințare militară clară. 

Monitorizarea NATO a fost deja intensificată în Marea Baltică, unde au fost trimise o fregată de apărare aeriană și o serie de sisteme de informații și supraveghere nespecificate. Unele state NATO care sunt foarte apropiate de Rusia solicită alianței să ia măsuri mai decisive și să coboare pragul de utilizare a forței, scrie The Times.

Președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, a declarat că este timpul să transforme misiunea NATO de „patrulare aeriană” în țările baltice, bazată pe desfășurarea prin rotație a avioanelor de vânătoare către bazele aeriene locale, într-o misiune de „apărare aeriană” completă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel