Azerbaijan a cumpărat echipament militar în valoare de peste 5 miliarde de dolari din Rusia, a declarat președintele Ilham Aliyev după o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin la Soci, potrivit janes.com. Întrevederea dintre cei doi șefi de stat a avut loc la 1 septembrie.
Președintele azer a declarat că modernizarea Armatei cu ajutorul Rusiei va continua „deoarece Azerbaidjanul intenționează să-și modernizeze forțele armate, iar Rusia este un producător și furnizor mondial de produse militare pe piețele internaționale foarte important”.
Pe lângă cooperarea militaro-tehnică, cei doi președinți au discutat despre disputa continuă a Azerbaidjanului cu Armenia asupra regiunii Nagorno-Karabah. Conflictul înghețat este principalul motiv pentru cheltuielile ridicate de apărare ale ambelor țări.
Echipamentele cumpărate de Azerbaidjan din Rusia includ vehicule blindate de luptă.
Nagorno-Karabah este o enclavă de pe teritoriul azer controlată de armeni după conflictul din anii 1990.
Războiul între cele două comunităţi din Karabah a izbucnit în 1988. În pofida unui acord de încetare a focului semnat în 1994, ciocnirile armate rămân frecvente.
Comunitatea internaţională consideră în continuare această regiune ca parte a Azerbaidjanului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News