Moscova continuă să alimenteze tensiunile după „incidentul” cu HMS Defender. Rușii spun că sunt pregătiți să-și apere frontiera prin forță militară

Eduard Pascu |
Data publicării:

Rusia este pregătită să-şi apere inviolabilitatea frontierelor sale atât pe căi diplomatice, cât şi prin mijloace militare, a avertizat joi ministrul adjunct rus de externe Serghei Riabkov, citat de agenţia de presă Interfax, la o zi după incidentul cu distrugătorul britanic Defender, când forţele ruse susţin că au deschis foc de avertisment în direcţia navei britanice care, potrivit Moscovei, a intrat în ceea ce aceasta pretinde a fi apele teritoriale ruse în zona din jurul Crimeei, peninsulă anexată de Rusia în 2014, a cărei apartenenţă la Federaţia Rusă nu este recunoscută de comunitatea internaţională.

Riabkov a transmis un avertisment ”tuturor celor care, sub sloganul libertăţii de navigaţie, se angajează în încălcarea graniţei de stat a Federaţiei Ruse, împotriva unor astfel de paşi provocatori”. ”Pentru că securitatea ţării noastre este mai presus de toate”, a avertizat ministrul adjunct rus, citat de RIA Novosti, transmite Agerpres.

”Noi putem lansa un apel la raţiune, la respectarea dreptului internaţional. Dar dacă aceasta nu va ajuta, putem şi bombarda, şi nu de-a lungul rutei, ci direct asupra ţintei, în caz că ai noştri colegi nu înţeleg”, a afirmat Riabkov, întrebat într-o conferinţă de presă ce va face Rusia pentru prevenirea unor situaţii de genul celei cu distrugătorul britanic în Marea Neagră, inclusiv în cazul unor situaţii cu partenerii americani.

 

Rusia amenință că va răspunde militar la provocări



Integritatea teritorială a Federaţiei Ruse este intangibilă, iar inviolabilitatea graniţelor sale - un imperativ absolut. Le vom apăra atât pe cale diplomatică, cât şi prin mijloace militare, dacă va fi nevoie, a subliniat responsabilul diplomatic rus, în contextul în care Rusia consideră apele teritoriale din jurul Crimeii ca fiind ale sale, în timp ce legislaţia internaţională, invocată de Moscova, le atribuie Ucrainei.

Moscova îi avertizează pe toţi cei care se vor angaja în provocări similare situaţiei cu distrugătorul britanic Defender că eventualele consecinţe ar putea fi dintre cele mai grave, a insistat diplomatul rus, adăugând: 'Este un episod foarte grav, noi condamnăm acţiunile părţii britanice'.

Ministerul rus al Apărării a comunicat miercuri că militarii şi grănicerii ruşi au deschis foc de avertisment de-a lungul rutei distrugătorului britanic Defender, care ar fi încălcat frontiera maritimă rusă în zona capului Fiolent (Crimeea). Pentru a determina nava britanică să-şi schimbe direcţia, avioane ruseşti au lansat bombe în calea acesteia în semn de avertizare. Instituţia de apărare rusă consideră acţiunile distrugătorului britanic drept o încălcare flagrantă a convenţiei ONU.

Kremlinul a calificat joi ”incursiunea” distrugătorului britanic HMS Defender drept o ”provocare deliberată şi pregătită” în apele din apropierea peninsulei Crimeea din Marea Neagră.

”Credem că distrugătorul britanic a comis o provocare. Regretăm că a fost o provocare deliberată şi pregătită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă cotidiană.

Grănicerii şi forţele armate ruse vor reacţiona într-un mod ferm dacă cineva va încerca pe viitor să se angajeze în provocări precum cel din urmă cu o zi în Marea Neagră, a avertizat şi Peskov, citat de agenţia de presă TASS.

”În cazul repetării unor acţiuni provocatoare inacceptabile, dacă astfel de acţiuni vor merge prea departe, niciun fel de măsuri nu pot fi excluse în ceea ce priveşte apărarea legitimă a frontierelor Federaţiei Ruse”, a spus el, întrebat dacă partea rusă ar putea lovi ţinte în cazul reapariţiei unor astfel de incidente.

La insistenţa jurnaliştilor, Peskov a refuzat să explice ce se înţelege prin acţiuni care merg prea departe, notează TASS.

 

Marea Britanie denunță un „fake news” din partea Federației Ruse



Ambasada Regatului Unit în Federaţia Rusă a declarat că distrugătorul Defender a efectuat o tranzitare paşnică prin apele teritoriale ale Ucrainei în conformitate cu dreptul internaţional. ”Nu s-au tras niciun fel de focuri asupra distrugătorului Defender. Descrierea acestor evenimente de către partea rusă este inexactă”, menţionează misiunea diplomatică britanică pe canalul său Telegram, citat de Interfax.

Experţi militari ruşi apropiaţi puterii consideră că ”incursiunea” navei NATO în apele teritoriale ruseşti a avut scop de recunoaştere.

În acest context, Aleksandr Gruşkov, un alt ministru adjunct de externe rus, a declarat că regiunea Mării Negre se transformă într-o ”arenă de confruntare militară”. ”Nu poate să nu ne îngrijoreze faptul că NATO îşi consolidează în mod constant prezenţa militară de-a lungul frontierelor noastre, intensificând patrularea aeriană, crescând numărul de exerciţii şi de intrări ale navelor sale în mările Neagră, Baltică şi chiar Marea Barents”, a afirmat Gruşkov, fostul ambasador al Rusiei la NATO.

Ca rezultat a acestei activităţi, regiuni foarte liniştite din punct de vedere militar - zonele Mării Negre şi Mării Baltice - se transformă într-o arenă de confruntare militară absolut nefolositoare, a declarat ministrul adjunct rus.

Evocând incidentul din urmă cu o zi, Gruşko a spus că, 'chiar dacă toate părţile rămân prudente, sunt posibile incidente neintenţionate care ar putea duce la un conflict real (...) cu consecinţe absolut imprevizibile', potrivit RIA Novosti.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel