Moldova cere sprijin pentru evacuarea munițiilor rusești din Transnistria

transnistria_41352300
transnistria
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, la întâlnirea cu președintele în exercițiu al OSCE, a precizat că sunt necesare verificări internaționale ale depozitelor ruseștii de muniții din Transnistria.

Depozitele de muniții din satul transnistrean Cobasna, situat nu departe de frontiera cu Ucraina, sunt dintre cele mai mari din Europa.

"Aceste depozite devin un pericol social și umanitar atât pentru Republica Moldova, cât și pentru vecinii ei", a declarat Ulianovschi, potrivit Radio Chișinău.

Ministrul și-a exprimat speranța că vor fi găsite "soluții viabile" pentru soluționarea conflictului din regiune.

"Salutăm eforturile făcute de guvern pentru obținerea de rezultate și așteptăm pe viitor rezultate. Importantă este respectarea suveranității și a integrității teritoriale a Republicii Moldova, cu stabilirea unui statut special pentru regiunea transnistreană", a replicat Lajčák, care a arătat că OSCE și Slovacia sunt gata să-i acorde Republicii Moldova sprijinul în această chestiune, „dar trebuie să se înțeleagă că soluționarea necesită timp".

Amintim că Rusia s-a angajat, în 1999, la Summit-ul OSCE de la Istanbul, să-și retragă definitiv trupele și echimanetele militare (incluiv munițiile depozitate la Cobasna ) din Transnistria până în 2002.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close