Miniștrii Apărării din statele membre NATO se întâlnesc la Cartierul General al NATO

Eduard Pascu |
Data publicării:

Ministrul Apărării, Gabriel Leș, va efectua în perioada imediat următoare o vizită de lucru la Cartierul General al NATO.

Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş, participă, în perioada 25-27 iunie, la Bruxelles, la o serie de activităţi oficiale: sărbătorirea a 15 ani de la înfiinţarea Agenţiei Europene de Apărare (EDA) - organizată la sediul EDA, Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO - organizată la Cartierul General al NATO, urmată de Reuniunea Coaliţiei globale anti-ISIS/DAESH - organizată tot la sediul Alianţei Nord Atlantice, în marja reuniunii ministeriale.

În cadrul Reuniunii ministeriale a NATO la nivelul apărării vor fi continuate dezbaterile referitoare la stadiul implementării deciziilor adoptate la Summit-urile aliate anterioare, în particular cel din iulie 2018 şi la reuniunile ministeriale subsecvente (octombrie 2018 şi februarie 2019).

În marja Reuniunii ministeriale, Gabriel Leş va avea întrevederi bilaterale cu omologii din Georgia şi Franţa.

Vezi și: Georgia: Noi proteste la Tbilisi împotriva puterii şi a Rusiei

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel