Mike Pence: SUA sunt alături de Ucraina în conflictul cu Rusia

Eduard Pascu |
Data publicării:
vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence
vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence

Statele Unite sprijină Ucraina în conflictul cu Rusia şi dreptul ei la integritate teritorială, a declarat duminică, la Varşovia, vicepreşedintele american Mike Pence, în timpul unei scurte întâlniri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit DPA.

SUA "sunt alături de poporul Ucrainei şi în special din 2014 am fost susţinători fermi ai integrităţii teritoriale a Ucrainei", a spus Pence, conform unor relatări ale jurnaliştilor care călătoresc cu delegaţia sa.

"Şi pot să vă asigur că vom continua să fim alături de poporul ucrainean în privinţa securităţii, integrităţii teritoriale, inclusiv în legătură cu revendicarea justă a Ucrainei asupra Crimeii", a subliniat el. Relaţia dintre SUA şi Ucraina "este mai puternică decât oricând", i-a mai transmis Pence lui Zelenski. 

Pence nu a răspuns întrebărilor, printre care s-a numărat una şi despre un ajutor de securitate care ar fi pregătit pentru Ucraina.

Programul de ajutor în privinţa securităţii, în valoare de 250 de milioane de dolari, a fost anunţat la mijlocul lunii iunie de Departamentul Apărării şi ar avea ca scop finanţarea unor programe de instruire, echipamente şi eforturi de consiliere suplimentare pentru a întări capacitatea forţelor armate al Ucrainei. Totuşi, conform unui articol din Politico în care sunt citate surse guvernamentale, preşedintele american Donald Trump ar fi dispus o revizuire a programului.

Pence şi Zelenski au participat la Varşovia la ceremoniile de comemorare a 80 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Iniţial, Zelenski trebuia să se întâlnească cu Trump, însă preşedintele american a decis să îşi amâne vizita în Polonia din cauza uraganului Dorian care se apropie de coasta Floridei.

Vezi și: Zelenski, către Erdogan: Împreună vom obliga Rusia să își schimbe comportamentul

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel