Mihai Fifor spune că sistemul 112 va trece de la STS la MAI

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a declarat miercuri că printre măsurile aflate în pregătire se numără unificarea dispecerizării şi anume trecerea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de la STS la MAI pentru a nu se mai pierde timp cu transferul apelului către Poliţie, Ambulanţă sau Pompieri.

,,Sunt încă foarte multe alte măsuri pe care, împreună cu Raed Arafat, cel care coordonează Grupul de lucru din Ministerul de Interne, le vom lua în perioada imediat următoare. Poate cel mai relevant şi de impact imediat este unificarea dispecerizării, pentru că am văzut cu toţii ce timpi se pierd atunci când operatorul 112 (...) încearcă să obţină informaţie şi ulterior dă legătura către dispecerul de la Poliţie, de la Ambulanţă, sau de la Pompieri. Se pierd timpi importanţi şi nu dorim să mai avem astfel de...", a afirmat Fifor, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Întrebat dacă unificarea dispecerizării presupune ca 112 să funcţioneze în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar STS să acorde sprijin tehnic cu aparatură, Fifor a răspuns:

,,E corect. Asta dorim să facem şi, repet, suntem în faza în care pregătim procedura şi dacă este nevoie modificări legislative astfel încât să trecem de îndată la acest lucru".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel