Mihai Fifor a anunțat că se ia în calcul remilitarizarea Ministerului de Interne

S.I. Catalin |
Data publicării:
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anunțat, joi seară, că a abordat tema remilitarizării ministerului cu premierul Viorica Dăncilă, precizând însă că dacă va fi luată o astfel de decizie se va face transparent, după consultări cu sindicatele și angajații.

,,E un subiect pe care l-am abordat cu doamna prim-ministru, vă mărturisesc, în ultimele zile. Nu vreau să dau un semnal în sistem, la momentul acesta, nu vreau să fie creată niciun fel de presiune în MAI sau să creadă lumea că, de mâine, ne apucăm de așa ceva. Tot astăzi m-am întâlnit cu Dumitru Coarnă, liderul unuia dintre sindicatele din ministerul nostru. Dacă vom face așa ceva vreodată, dacă o vom face, o vom face printr-o consultare foarte transparentă cu sindicatele, în primul rând, printr-o consultare foarte transparentă cu lucrătorii din minister pentr că este o decizie grea. Înseamnă o schimbare totală de paradigmă", a declarat Mihai Fifor, la Antena 3.

Ministrul interimar al Afacerilor Interne a mai precizat că, din ce știe el, în Uniunea Europeană mai sunt două țări care au încă poliție militarizată, respectiv Ungaria și Estonia.

,,Remilitarizarea MAI e un subiect pe care l-am discutat cu premierul. Nu vreau să dau un semnal, nu vreau să creadă lumea că mâine ne apucăm de așa ceva. Dacă vom face așa ceva vreodată, o vom face după o consultare foarte transparentă cu sindicaliștii. În UE, doar două țări mai au așa ceva, în rest este ca la noi'', a precizat Mihai Fifor.

,,E nevoie de un MAI bine așezat, fără tot felul de cumetrii. Să ştiţi că nu mi se înmoaie genunchii aşa uşor cum ar crede unii sau alţii. Dacă vom rămâne în această formulă, nu am nicio reţinere în a trece la treabă, alături de echipa din Ministerul Afacerilor Interne, pentru că, repet, n-o pot face eu singur. Am în jurul meu oameni foarte bine pregătiţi, profesionişti, în toate zonele. Am făcut nişte schimbări, e adevărat. Probabil că o să mai fie nişte schimbări zilele următoare, în baza unor evaluări, şi eu vă spun că trecem la treabă. Nu există rabat de la această chestiune. Dacă eu pot, trebuie să poată toată lumea de lângă mine. Şi nu e demagogie.”, a spus Mihai Fifor la Antena 3.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel