Mihai Fifor, în SUA. Discuţii despre cooperarea în domeniul apărării

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, a anunţat, marţi, că a avut ocazia să discute cu mai mulţi oficiali americani despre cooperarea în domeniu. 

"Seara trecută am fost invitat de către comandantul Gărzii Naţionale a SUA, domnul general Joseph Lengyel, la o întâlnire de lucru, la reşedinţa sa, prilej cu care am avut ocazia să întâlnesc, de asemenea, alţi oficiali americani, precum doamna general-maior Sheryl Gordon, comandantul Gărzii Naţionale a Statului Alabama, domnul Thomas Goffus, adjunctul asistentului pentru Europa şi NATO al secretarului Apărării, James Mattis, reprezentanţi ai Departamentului Apărării şi Departamentul de Stat al SUA, precum şi reprezentanţi ai Congresului SUA.

Am avut excelenta ocazie să discut cu oficialii americani despre cooperarea dintre România şi SUA în domeniul apărării, dar, mai presus de toate, cu oameni pentru care România este un reper şi un pilon de stabilitate în regiunea Mării Negre", a scris Fifor pe Facebook. 

Vizită oficială în Statele Unite

Mihai Fifor efectuează o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia va avea o întâlnire la Pentagon cu omologul său american, secretarul Apărării, James Mattis, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat de presă. Conform aceleiaşi surse, agenda discuţiilor de la Pentagon include subiecte referitoare la intensificarea cooperării pe dimensiunea apărării, atât în context bilateral, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. În programul oficialului român a fost inclusă şi participarea la Forumul CEPA "Winning the 21st Century - Allied Strengh and Solidarity", în calitate de invitat special în cadrul panelului "Beyond 2%: Quantity and Quality in European Defense Investments". 

Programul vizitei

"Vizita include o întâlnire oficială cu guvernatorul Statului Alabama, Kay Ivey, în data de 27 septembrie, în cadrul căreia discuţiile vor fi axate pe cooperarea excelentă dintre Armata României şi Garda Naţională din Alabama. De asemenea, ministrul Apărării va avea o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai Congresului SUA, prilej cu care vor fi abordate aspecte prioritare de pe agenda apărării, cu accent pe modalităţile concrete de cooperare dintre cele două state", se mai menţionează în comunicatul MApN. 

Ministrul Fifor este însoţit de secretarul de stat şi şeful Departamentului pentru armamente, Andrei Ignat, precum şi de şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel