Discuţiile au vizat identificarea celor mai potrivite modalităţi de consolidare a relaţiei de cooperare bilaterală, inclusiv a dialogului politico-diplomatic. Cei doi demnitari au abordat de asemenea şi tematici de interes de pe agenda regională, cu accent pe Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, se arată într-un comunicat remis de MAE.
Potrivit sursei citate, ministrul afacerilor externe a reconfirmat interesul faţă de dezvoltarea cooperării bilaterale, precum şi faţă de organizarea celei de-a treia reuniuni a Comitetului Interguvernamental Româno-Palestinian. Totodată, a reconfirmat sprijinul României faţă de soluţionarea Procesului de Pace în Orientul Mijlociu prin implementarea soluţiei celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate. În context, a exprimat necesitatea adoptării de măsuri care să contribuie la evitarea pe viitor a escaladării violenţelor la linia de demarcaţie dintre Fâşia Gaza şi Statul Israel.
La rândul său, demnitarul palestinian a subliniat importanţa pe care Palestina o acordă relaţiilor cu ţara noastră, inclusiv din perspectiva deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019. Totodată, Ahmad Majdalani a exprimat interesul Palestinei faţă de intensificarea şi dezvoltarea cooperării bilaterale în diverse domenii, precum economie, educaţie sau cultură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News