Marea Britanie amână operaționalizarea completă a primelor escadrile de F-35B. Discuția privind numărul avioanelor rămâne deschisă

f-35-2_43581100
Foto: F-35 / Royal Navy, facebook
Flota F-35B a Marii Britanii va atinge capacitatea operațională deplină cu doi ani mai târziu.

Regatul Unit urmează să amâne cu doi ani declararea capacității de operare completă pentru flota sa de F-35 Lightning, arată Opex360.

Înainte să atingă capacitatea operațională completă [FOC – full operation capability] a flotei sale de F-35B, Ministerul Apărării britanic dorește să poată desfășura cel puțin două escadrile simultan într-un teatru de operațiuni și/sau pe teritoriul său, de pe cele două portavioane.

Deși acest obiectiv urma să fie atins în 2023, ultimele informații arată că nu va fi așa.

Este adevărat că, pentru moment, doar Escadrila 617 a Royal Air Force, are toate calificările necesare pentru a fi trimisă în misiune. Mai mult, escadrila a participat la prima desfășurare a HMS Queen Elizabeth, în 2021. Desfășurare în timpul căreia și-a pierdut unul dintre avioanele, în Marea Mediterană. 

Următoarea escadrilă de F-35B va fi oerațională în jurul anului 2025

Escadrila 809 Naval Air, care face parte din Royal Navy,  va fi a doua unitate britanică care va fi echipată cu 12 aeronave F-35B, dar nu va fi complet operațională înainte de 2025.

„Ecadrila 809 urmează să fie reactivată în al doilea trimestru al anului 2023. Capacitatea operațională completă a „Lightning Force” (F-35B n.r.) este așteptată  să fie atinsă în 2025, când va putea disloca două escadrile simultan într-o operațiune”, a explicat secretarul de stat britanic pentru forțele armate, James Heappey.

Regatul Unit a primit 24 de F-35B, număr insuficient pentru echiparea a două escadrile, deoarece mai multe aeronave sunt folosite pentru testarea și pregătirea a piloților. Pentru moment, Londra a comandat 48 de exemplare din cele 138 planificate inițial.

Royal Navy a pierdut un F-35B în noiembrie

Un avion de luptă britanic F-35B, alocat portavionului HMS Queen Elizabeth al Royal Navy, s-a prăbușit în estul Mării Mediterane, a confirmat Ministerul Apărării pe 17 noiembrie. Pilotul a reuşit să se catapulteze şi a fost adus în siguranță la bordul portavionului HMS Queen Elizabeth.

Avionul cu decolare scurtă și aterizare verticală F-35B a fost unul dintre cele opt avioane britanice desfășurate pe portavionul Queen Elizabeth când se întorcea dintr-o misiune  pe care a avut-o în Orientul Îndepărtat. 

Un purtător de cuvânt al ministerului britanic al apărării a declarat că pilotul unui avion F-35 britanic, care decolase de pe portavionul HMS Queen Elizabeth, s-a catapultat în timpul unui zbor de rutină deasupra Mării Mediterane, în această dimineață.

Zece F-35B ale marinei americane sunt, de asemenea, desfășurate pe portavionul HMS Queen Elizabeth.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close