John McCain a murit. Trump, Obama și înalți lideri, mesaje după anunț

john_mccain_13578200
Senatorul John McCain, pilot torturat în timpul Războiului din Vietnam, candidat la Casa Albă şi figură nonconformistă a politicii americane, a murit sâmbătă la vârsta de 81 de ani, ca urmare a unui cancer cerebral, comentează AFP. 

Biroul senatorului republican a anunţat sâmbătă seară că el a încetat din viaţă în cursul după-amiezii, înconjurat de soţia sa, Cindy, şi de familie. 

"La moartea sa, el a servit cu fidelitate Statele Unite ale Americii timp de 60 de ani", a declarat biroul într-un comunicat. 

John McCain era sub tratament din iulie 2017 pentru un glioblastom, o formă de cancer foarte agresivă cu o rată foarte scăzută de supravieţuire. Familia sa a anunţat vineri că el a decis să întrerupă orice tratament, în faţa avansului implacabil al bolii. El a încetat din viaţă a doua zi. 

Imediat, reacţiile au început să apară pentru a saluta memoria acestui monument republican care a supărat cu multă lume, inclusiv din propria familie politică, însă al cărui devotament patriotic a fost recunoscut de toţi. 

Ce a transmis Obama

"John şi cu mine veneam din generaţii diferite, am avut origini complet diferite şi ne-am înfruntat la cel mai înalt nivel al politicii", a declarat fostul preşedinte democrat Barack Obama care l-a învins la prezidenţialele din 2008. 

"Dar am împărtăşit, în pofida diferenţelor noastre, o fidelitate faţă de ceva foarte înalt, idealurile pentru care generaţii întregi de americani şi de imigranţi s-au luptat şi s-au sacrificat", a adăugat el. 

Liderul opoziţiei democrate din Senat, Chuck Schumer, a propus ca aripa Senatului în care John McCain şi-a avut biroul să îi poarte numele. 

Trump, prima reacție

Preşedintele Donald Trump, în conflict cu senatorul republican, a scris pe Twitter un scurt mesaj de condoleanţe, fără niciun cuvânt despre cariera şi viaţa acestuia. 

"Condoleanţele mele şi respectul meu cel mai sincer pentru familia senatorului John McCain. Inimile şi rugăciunile noastre sunt alături de voi!", a scris Donald Trump. 

Una din ultimele dorinţe exprimate de John McCain a fost clară: el a făcut cunoscut că nu doreşte ca locatarul de la Casa Albă să participe la înmormântarea sa. 

George W. Bush și Bill Clinton

Spre deosebire de şeful statului, cei mai mulţi congresmeni şi foşti congresmeni americani au dat publicităţii un comunicat în minutele după anunţul decesului, fostul preşedinte George W. Bush salutând de exemplu un "om de convingere profundă şi un patriot în cel mai înalt grad". 

Fostul preşedinte democrat Bill Clinton a salutat şi el memoria lui John McCain, subliniind că, "de multe ori, el a lăsat deoparte apartenenţa partizană" pentru a servi naţiunea. 

CITEȘTE AICI ANUNȚUL FAMILIEI CU PRIVIRE LA ÎNCETAREA TRATAMENTULUI ȘI CONSECINȚE ALE DISPARIȚIEI SENATORULUI

Un alt democrat, Al Gore, vicepreşedinte sub Bill Clinton, s-a exprimat în acelaşi sens: "Întotdeauna l-am admirat şi respectat pe John", pentru că el căuta mereu "să găsească un teren de înţelegere, oricât de greu ar fi fost", a spus acesta. 

Pentru senatorul republican Lindsey Graham, "America şi Libertatea au pierdut unul dintre cei mai mari campioni ai lor". 

Fiica veteranului, Meghan McCain, a publicat pe contul ei de Twitter un text în care a povestit că a rămas alături de tatăl său până la final, "aşa cum a fost el cu mine la debutul meu"

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close