Biden, vizită la Kiev (Video). Alarme antiaeriene în capitala Ucrainei chiar în timpul vizitei fulger. Biden: ”Acum un an, îmi aduc aminte ce m-ați rugat în dimineața atacului”

whatsapp-image-2023-02-20-at-12-03-12_79596500
Foto: Casa Albă
Mini-turneul de două zile în Europa al președintelui american Joe Biden a început la Kiev.

Cu toate că se credea că Joe Biden va vizita doar Polonia, în dimineața zilei de 20 februarie, traficul a fost blocat pe multe străzi din Kiev, inclusiv zonele centrale și zonele din apropierea Ambasadei SUA.

Joe Biden a fost văzut lângă Catedrala Sf. Mihail, aproape de monumentul soldaților căzuți în războiul declanșat de Rusia în 2014 și de piața Euromaidan. În zgomotele alarmelor raidurilor aeriene, președintele SUA a onorat memoria apărătorilor căzuți ai Ucrainei.

UPDATE - Nu există niciun atac confirmat în ciuda alarmelor de raid aerian care răsună în capitala Ucrainei

"Joe Biden, bine ai venit la Kiev! Vizita ta este o manifestare extrem de importantă de sprijin pentru toți ucrainenii", a fost mesajul cu care l-a întâmpinat Zelenski pe șeful de la Casa Albă.

”Vom rămâne alături de dumneavoastră oricât va fi nevoie” este mesajul principal al lui Joe Biden de la Kiev.

”Acum un an, lumea se aștepta la căderea Kievului. Un an mai târziu, Statele Unite este alături de Ucraina.

”Domnule Zelenski, îmi aduc aminte ce m-ați rugat în dimineața atacului: adunați liderii lumii și cereți să susțină Ucraina. (...)

Rusia vrea să șteargă Ucraina de pe hartă (), dar armata rusiei a pierdut jumătate din militarii care au invadat. Putin contează pe faptul că nu vom rămâne uniți.  Crede că poate să reziste mai mult decât noi”, a declarat Joe Biden.

Cu puțin timp înainte, apăruseră imagini cu pregătirile din capitala Ucrainei.

În dimineața zilei de 20 februarie la Kiev, străzile din centrul orașului, lângă ambasada SUA, precum și drumurile de la ambasadă la gara centrală au fost blocate.   

Surse din interiorul administrației de la Casa Albă au declarat că Biden ar dori să viziteze Ucraina, acum nu este momentul.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close