James Jeffrey: Turcia a promis SUA că zona sa de securitate din nordul Siriei va fi temporară

S.I. Catalin |
Data publicării:

Turcia a promis SUA că "zona sa de securitate" din nordul Siriei va fi temporară şi nu va determina strămutări masive de populaţie, a declarat joi un înalt oficial american, informează AFP.

,,Turcii ne-au asigurat în mai multe rânduri că nu au nicio intenţie - absolut nicio intenţie, de la preşedintele ( Recep Tayyip) Erdogan până la alţi oficiali de rang inferior - să rămână un timp îndelungat în Siria", a declarat presei emisarul special al SUA pentru Siria, James Jeffrey, la bordul avionului secretarului de stat american Mike Pompeo, potrivit Agerpres.

Destinaţia zborului este Israel, a doua etapă după Ankara, unde preşedintele Erdogan i-a promis vice-preşedintelui american Mike Pence că Turcia îşi va suspenda operaţiunile militare în nordul Siriei timp de 5 zile pentru ca luptătorii kurzi să se poată retrage.

Conform acordului dintre SUA şi Turcia, Ankara ar urma să beneficieze de o "zonă de securitate" de 32 km în interiorul Siriei din care se aşteaptă retragerea miliţiilor kurde ale YPG, despre care Ankara consideră că întreţin legături cu separatiştii PKK din Turcia.

Deşi Pence a afirmat că forţele kurde au început deja să se retragă, Jeffrey a recunoscut că luptătorii kurzi, aliaţi ai Washingtonului în lupta împotriva jihadiştilor grupării Stat Islamic, sunt nemulţumiţi.

,,Facem tot ce putem pentru a convinge YPG să se retragă recurgând la metoda "morcov vs băţ", în acest caz sancţiunile de care dispunem", a afirmat el.

Oficialul american a precizat că Turcia a promis că urmăreşte să-i blocheze doar pe luptătorii YPG şi nu întreaga populaţie kurdă.

,,Sperăm că nu va avea loc o deplasare în masă a populaţiei", a afirmat James Jeffrey. "Am fost foarte, foarte fermi şi foarte insistenţi în legătură cu asta".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel