Israelul, primele reacții după greva piloților rezerviști: Colonelul ”G”, liderul mișcării de protest, a fost suspendat

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Imagine ilustrativă / Foto: Israeli Air Force
Imagine ilustrativă / Foto: Israeli Air Force

Pilotul care a acționat în calitate de lider al mișcării de protest a fost suspendat, în așteptarea unei contestații la șeful Statului Major.

Șeful Forțelor Aeriene ale Israelului, generalul-maior Tomer Bar, l-a suspendat joi pe colonelul Forțelor Aeriene, care a coordonat protestele piloților, numit de oficialii israelieni ca „G”, pentru comportament necorespunzător în ceea ce privește protestele în curs împotriva politicii de revizuire judiciară a guvernului, scrie The Jerusalem Post.

Foto: Șeful Forțelor Aeriene ale Israelului, generalul-maior Tomer Bar

Suspendarea a intrat deja în vigoare și ar putea fi ridicată doar dacă este anulată de șeful de stat major al IDF, locotenentul general Herzi Halevi, în cazul în care G alege să facă recurs.

Șeful forțelor aeriene a declarat că îl respectă pe G, rămâne comandantul lui G și că a avut o relație directă în multe aspecte ce țin de sarcinile de serviciul ale colonelului suspendat din Forțele Aeriene.

 

De ce a fost suspendat G?

 

Potrivit șefului Forțelor Aeriene, colonelul a fost suspendat ”pentru că a coordonat acțiunile (de protest n.r.) dintre piloți. Când l-am întrebat, nu mi-a dat imaginea completă. Conduita lui mi-a fost dezvăluită la o consfătuire cu comandanți ai forțelor aeriene. Unul dintre ei mi-a dezvăluit ceea ce G nu a dezvăluit când ne-am așezat față în față. Această subminare a încrederii m-a determinat să-l suspend”.

„G și-a asumat autoritățile celor care servesc în forțele aeriene pe care nu i le-am dat. Nu l-am autorizat să-i convingă (poe piloți) să nu se prezintă la datorie”, a spus Tomer Bar.

El a spus că „intențiile lui G sunt irelevante. Nu faci asta fără să verifici cu comandantul forțelor aeriene. Acest lucru distruge lanțul de comandă. A trebuit să opresc asta.”

„Evident, oricine din IDF poate” să solicite să nu zboare, menționând că 10-15 piloți au făcut acest lucru, individual, „dar din punctul meu de vedere, ca el să organizeze probleme care nu sunt probleme ale IDF nu este acceptabil. Aceasta este decizia mea personală și nu a venit din nicio presiune. A fost o decizie luată cu inima grea după ce ce m-am consultat cu comandanții superiori și cu șeful IDF”.

 

Escadrila 69

Foto ilustrativ: F-15 / IDF

Escadrila 69 a Forțelor Aeriene Israeliene are un statut cu totul aparte în cadrul Armatei israeliene.

Structura sus numită este cea care a luat parte la distrugerea reactorului nuclear al Siriei, în 2007, într-o misiune care a sfidat imaginația. Piloții F-15 care au zburat în acea misiune nu au știut care va fi ținta lor până în ziua operațiunii, când au fost informați cu doar câteva ore înainte de a decola pentru  a distruge reactorul construit de Coreea de Nord. 

Trebuie reținut că Siria de atunci era cu totul diferită. Înainte de războiul civil, țara avea o forță aeriană, sisteme sofisticate de apărare aeriană rusească și un arsenal masiv de arme chimice.

Rezerviștii participă constant la misiunile Forțelor Aeriene israeliene, ultimul exemplu fiind misiunea executată zilele trecute în Siria. Astfel la misiunea de bombardare a aeroportului din Alep pentru a opri introducerea ilegală de arme iraniene în Siria, mai mult de jumătate dintre aviatorii care au participat erau rezerviști, susține publicația citată

”Acești rezerviști simt că țara se îndepărtează de ei și văd participarea lor la demonstrațiile împotriva reformei judiciare ca pe o continuare a serviciului lor”, se mai arată în articolul de opinie, publicat de JPost. 

Citește și: Piloţii rezervişti ai Forțelor Aeriene israeliene refuză să se antreneze, în semn de protest faţă de reforma judiciară promovată de guvernul Netanyahu

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel