Israelul achiziționează aeronave de realimentare Boeing KC-46 A, afișând astfel determinarea privind un posibil atac asupra instalațiilor nucleare iraniene

boeing-kc-46_01066700
Israelul a semnat o comandă de achiziție în valoare de 927 de milioane de dolari pentru 4 avioane de realimentare Boeing KC-46A pentru forțele sale aeriene, livrările fiind programate să înceapă în 2025.

Aparatele vor înlocui aeronavele multifuncționale Boeing 707 vechi de zeci de ani pe care Israelul le folosește în prezent pentru realimentarea în aer.

Noile aeronave ar ajuta Israelul să-și demonstreze seriozitatea cu privire la posibilitatea unui atac anunțat îndelung asupra instalațiilor nucleare ale Iranului.       

Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, a mulțumit Departamentului de Apărare al SUA  pentru ceea ce el a descris drept aprobarea rapidă a achiziției aeronavelor KC-46A, despre care a spus că va "permite IDF să facă față provocărilor de securitate din apropiere și depărtare".

În 2020, Departamentul de Stat al SUA a aprobat o posibilă vânzare de până la 8 avioane Boeing KC-46A și echipamente aferente către Israel, pentru un cost total estimat de 2,4 miliarde de dolari. Acesta a cerut Israelului să anticipeze datele de livrare, dacă este posibil.

Israelul a salutat retragerea fostului președinte american Donald Trump din acordul nuclear cu Iranul încheiat în 2015, pe care l-a considerat insuficient pentru a priva Iranul de mijloacele necesare pentru a construi o bombă nucleară.

În vreme ce actuala administrație americană și alte puteri mondiale încearcă să revigoreze acordul, Israelul a indicat că ar putea recurge în cele din urmă la acțiuni proactive.

Forțele aeriene israeliene au declarat că avioanele sale Boeing 707 au mai mult de 45 de ani și suferă de o lipsă de piese de schimb.

Într-un articol publicat în jurnalul Forțelor Aeriene în martie 2021 se arăta că avioanele KC-46A vor putea transporta cu 30% mai mult combustibil, în timp ce consumă mai puțin combustibil pentru ele însele. "Acest lucru ne va permite să ne îmbunătățim în mod semnificativ raza de zbor", declara un ofițer israelian.

,,De asemenea, aceste avioane pot alimenta alte aeronave în timp ce ele se alimentează în același timp de la un alt KC-46A, o capacitate pe care modelele Boeing 707 nu o au. Acest lucru le extinde, teoretic, raza de acțiune la infinit", a mai precizat oficialul.

Cadru militar în rezervă pasionat de aspecte militare, politice și economice din zonele arabă și balcanică. A activat în cadrul M.Ap.N timp de 32 de ani, până la trecerea în rezervă în 2017, perioadă în care a îndeplinit mai multe misiuni de luptă în teatrul de operații din Kosovo. În perioada 2004-2005, s-a specializat în limba arabă în cadrul Universității Naționale de Apărare, lucrând sub directa îndrumare a profesorului universitar Dumitru Chican, fost diplomat și emisar prezidenţial special pe lângă şefi de state şi guverne din majoritatea ţărilor arabe.
Alte știri de interes
x close