Într-o discuție cu Putin, Biden a transmis angajamentul SUA pentru Ucraina, dar a propus Rusiei un summit

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Președintele american Joe Biden a avut o conversație telefonică cu omologul său rus Vladimir Putin. Discuția dintre cei doi lider a avut loc în contextul crizei din Ucraina.

Vladimir Putin și Joe Biden au discutat problemele internaționale și au abordat inclusiv criza din Ucraina, unde Federația Rusă a comasat trupe la granița statului vecin. 

Amintim că în Ucraina acordul dintre Kiev și separatiștii pro-ruși semnat pe 27 iulie 2020 a devenit nul, luptele fiind reluate în Donbas.

În acest context Joe Biden i-a transmis lui Vladimir Putin susținerea Washingtonului pentru suveranitatea Ucrainei și și-a arătat îngrijorarea cu privire la creșterea numărului de soldați pe care Kremlinul i-a dislocat la granișa Ucraineim notează CNBC.

Casa Albă a confirmat în baza unui comunicat discuția dintre Biden și Putin.

Totodată, anunță sursa citată, președintele american i-a propus lui Vladimir Putin un summit care să aibă loc într-un stat asupra căruia Washingtonul și Moscova vor decide împreună. 

 

Relațiile dintre SUA și Rusia, extrem de tensionate

 

Întrevederea ar urma să aibă loc în următoarele luni și are ca scop abordarea problemelor dintre SUA și Rusia. Relațiile dintre cele două state sunt la cel mai scăzut nivel de la finalul Războiului Rece încoace.

Aceasta a fost a doua conversație între Joe Biden și Vladimir Putin, de la învestirea președintelui american pe data de 20 iulie, în funcția de al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Amintim că tensiunile dintre SUA și Federația Rusă au luat amploare după ce președintele american Joe Biden a declarat în cadrul unui interviu la ABC News: 'Da, cred', când a fost întrebat dacă crede că preşedintele rus este 'un criminal'. 

Ca răspuns, Federația Rusă și-a rechemat la Moscova, pentru consultări, ambasadorul din Statele Unite ale Americii. 

Președintele Joe Biden a declarat în mai multe rânduri că SUA vor schimba strategia de abordare a Federației Ruse. În cadrul Conferinței de securitate de la Munchen, care a avut loc la mijlocul lunii februarie, s-a lansat într-un prim atac la adresa Rusiei pe care a acuzat-o că „atacă democraţiile noastre”, în timp ce Vladimir Putin încearcă să „saboteze unitatea transatlantică” prin „amenințări și intimidări”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel