India și China au 'spart gheața' în 2021: Primele ciocniri la frontieră. Indienii acuză trupele chineze că au încercat să pătrundă pe teritoriul lor

Tudor Curtifan |
Data publicării:

La doar opt luni de la gravele incidente care au avut loc în vara anului 2020, când trupele Chnei și Indiei s-au confruntat la frontieră, un nou episod violent între cele două puteri nucleare a avut loc la începutul acestui an.

Amintim că în iunie 2020, forțele chineze şi indiene s-au angajat într-o luptă violentă în regiunea Văii Galwan din Himalaya, soldată cu zeci de morţi. Confruntările au avut loc fără folosirea armelor de foc.

Ulterior, India a admis că a pierdut 20 de militari, în timp ce China nu a dat numărul publicității numărul soldaților uciși.

Deși au mai existat conflicte la frontieră între cele două părți, acest incident militar dintre China și India este deosebit de grav în condițiile în care este primul incident cu victime între cele două puteri, în ultimii 46 de ani.

După incidentul care a escaladat periculos de mult tensiunile dintre cele două puteri nucleare, atât India cât și China și-au consolidat prezența în Est, de-a lungul așa-numitei Linii de Control Efectiv (Line of Actual Control).

 

Trupele indiene și chineze s-au ciocnit la frontieră pentru prima oară în 2021

 

Iată că la mai bine jumătate de an de la incidentele din vara lui 2020, trupele chineze și cele indiene s-au ciocnit din nou la frontiera dintre cele două state. 

Potrivit celor de la India Today, incidentul a avut loc în regiunea Sikkim, situată între Buthan și Nepal. Indienii precizează că cel mai recent episod al confruntărilor dintre cele două puteri nucleare a avut loc pe data de 20 ianuarie, după ce trupele chineze au încercat să pătrundă pe teritoriul indian, dar au fost respinse.

Sursa citată precizează că aproximativ 20 de soldați chinezi ai Armatei de Eliberare a Poporului au fost răniți, precizând că și soldați indieni au suferit răni.

Nu se oferă alte detalii.

Armata Indiei a confirmat incidentul, dar l-a catalogat unu „minor”, autoritățile locale reușind să prevină escaladarea situaței.

India şi China au mai multe litigii teritoriale de durată, în sectoarele Ladakh (vest) şi Arunachal Pradesh (est). New Delhi şi Beijing nu se pun de acord cu privire la lungimea frontierei comune, fiecare dintre părţi având revendicări teritoriale diferite. India a anunţat oficial o lungime a frontierei comune de 3.500 de kilometri, în timp ce mass media chineze vehiculează la rândul lor cifra de 2.000 de kilometri.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel