Impeachment Trump: Începe procesul în SUA. Pelosi a anunțat acțiuni 'tragice' cu un zâmbet larg

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump

Dosarul de acuzare împotriva lui Donald Trump a fost transmis oficial miercuri la Senat, urmând să înceapă oficial procesul împotriva președintelui SUA.

Este vorba despre al treilea proces de destituire împotriva unui președinte american din istoria SUA. Procesul va începe săptămâna viitoare, marți, 21 ianuarie.

Trump va trebui să răspundă celor două capete de acuzare, abuz de putere şi obstrucţionarea activităţii Congresului, din cauza presiunilor exercitate pentru a convinge Ucraina să deschidă o anchetă asupra lui Joe Biden, potenţialul său rival în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Donald Trump a fost pus sub acuzare pe 18 decembrie de Camera Reprezentanţilor, unde opoziţia democrată este majoritară, în urma unui vot pentru "impeachment" care a urmat cu puţine excepţii liniile de partid.

Aleşii din Camera Reprezentanţilor au aprobat miercuri transferul dosarului la Senat şi nominalizarea a şapte dintre ei pentru rolul de procurori la proces.

Ceva mai târziu, lidera democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a semnat actul de acuzare în cadrul unei ceremonii solemne. "Astăzi intrăm în istorie", a declarat ea.

 

Pelosi a anunțat ”acțiuni tragice” cu un zâmbet larg

 

"Este atât de tragic pentru ţara noastră că acţiunile preşedintele (...) ne-au adus aici", a spus ea cu un zâmbet larg, pentru care a fost imediat criticată de susţinătorii preşedintelui.

Cei şapte aleşi democraţi desemnaţi să reprezinte acuzarea împotriva lui Donald Trump au traversat culoarele Capitoliului, sub escortă, pentru a duce dosarul acuzării la Senat. Republicanii sunt majoritari în Senat cu 53 de locuri din 100 şi Donald Trump ar urma, cel mai probabil, să fie achitat.

La sosirea celor şapte aleşi democraţi, liderul republican al Senatului Mitch McConnell a anunţat că îi va primi a doua zi la prânz pentru a prezenta formal actul acuzării senatorilor.

 

Procesul începe marți. Durează maximum două săptămâni

 

Şeful Curţii supreme a SUA, John Roberts, desemnat de Constituţie să prezideze procesul, le va cere senatorilor să jure că "vor face dreptate într-un mod imparţial".

"Să sperăm că-şi vor respecta jurământul", a spus Nancy Peolosi.

Procesul va începe "cu adevărat" marţi, a precizat McConnell.

"Este un moment dificil pentru ţara noastră, dar pentru asta părinţii fondatori au creat Senatul. Sunt sigur că această adunare se va putea ridica deasupra gândirii pe termen scurt şi a febrei partizane şi va servi interesele pe termen lung ale naţiunii noastre", a adăugat acest apărător fidel al lui Donald Trump.

Potrivit unui înalt responsabil al administraţiei lui Donald Trump, procesul ar urma să nu dureze mai mult de două săptămâni, ceea ce îi va permite magnatului imobiliarelor să se dedice apoi campaniei electorale pentru realegerea la Casa Albă.

În această perioadă, senatorii vor trebui să asiste la audieri, fără a ieşi din sală şi păstrând tăcerea. Dacă au întrebări pentru părţile implicate, ei trebuie să i le transmită în scris lui John Roberts, care le va citi apoi cu voce tare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel