Impeachment Donald Trump. Senatul va da verdictul săptămâna viitoare

donald_trump_81899900
Donald Trump
Procesul care vizează destituirea lui Donald Trump ar urma să se încheie miercuri cu un vot în Senat privind acuzaţiile împotriva preşedintelui american, au afirmat vineri mai multe media din Statele Unite, citând surse senatoriale, scrie AFP, potrivit Agerpres.

După ce a respins o moţiune a democraţilor cerând audierea unor martori noi, Camera superioară a Congresului SUA va relua procesul luni cu două zile de pledoarii şi deliberări, potrivit senatorilor.

Votul final privind acuzaţiile de abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului va avea loc miercuri, au subliniat ei, preşedintele fiind aproape sigur că va fi achitat de către majoritatea republicană.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close