Hans Klemm, declarație după decesul ambasadorului Mihnea Constantinescu

Sebastian Florea |
Data publicării:

Hans Klemm a declarat după decesul ambasadorului Mihnea Constantinescu că nu a ”cunoscut un susţinător mai puternic al Parteneriatului Strategic SUA-România”.

Mihnea Constantinescu a fost un diplomat desăvârşit şi nu am cunoscut un susţinător mai puternic al Parteneriatului Strategic SUA-România afirmă ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, într-un mesaj de condoleanţe.

"Comunitatea Ambasadei SUA şi cu mine am fost profund întristaţi să aflăm astăzi despre plecarea dintre noi a Ambasadorului Mihnea Constantinescu. A fost un diplomat desăvârşit, un patriot român şi nu am cunoscut un susţinător mai puternic al Parteneriatului Strategic SUA-România. Numeroasele contribuţii pe care le-a adus, atât României, cât şi comunităţii internaţionale, inclusiv recenta preşedinţie a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, nu vor fi uitate. Sfaturile înţelepte pe care mi le-a oferit mie şi predecesorilor mei s-au dovedit nepreţuite în încercarea noastră de a reprezenta cât mai bine America în faţa poporului român. Sincere condoleanţe familiei Ambasadorului Constantinescu, colegilor şi prietenilor săi. Îi vom simţi lipsa", transmite Klemm, potrivit site-ului Ambasadei SUA.

Ambasadorul Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă la 57 de ani, într-un spital din Nisa

Născut în 1961, Mihnea Constantinescu a fost cadru didactic al Universităţii Politehnica din Bucureşti, domeniul inginerie nucleară, specializare în care a obţinut şi doctoratul. Ulterior, a intrat în serviciul diplomatic.

Mihnea Constantinescu a deţinut în perioada mai multor guvernări funcţiile de director al Cancelariei Primului-ministru, consilier de stat sau consilier diplomatic, secretar de stat şi director general pentru afaceri politice în Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, a fost purtător de cuvânt al premierului Petre Roman şi director de cabinet al premierilor Theodor Stolojan, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. A fost şi asistent personal al premierului Petre Roman, precum şi director de cabinet al lui Mircea Geoană, când acesta era ministru de externe.

De asemenea, Mihnea Constantinescu a deţinut funcţia de preşedinte în exerciţiu a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, în perioada în care România a preluat preşedinţia acestei organizaţii (martie 2016 - martie 2017).

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel