Germania va trimite Ucrainei alte şapte tancuri Gepard. Blindatele urmau să fie trimise la casat

Flakpanzer Gepard / flickr, 270862
Flakpanzer Gepard / flickr, 270862

Germania intenţionează să livreze Ucrainei primăvara aceasta şapte tancuri Gepard ce urmau să fie casate, în plus la cele 30 de tancuri de apărare aeriană care au fost deja folosite în lupta împotriva armatei ruse.

Cele şapte tancuri, care în prezent sunt în curs de reparaţie la producătorul de arme Krauss-Maffei Wegmann (KMW) cu sediul la Munchen, sunt menite să ajute Ucraina să-şi apere oraşele şi infrastructura împotriva bombardamentelor ruseşti, precizează publicația Spiegel, preluată de Reuters.

Guvernul german intenţionează de asemenea să trimită mai multe muniţii pentru tancurile Gepard, pe lângă tancurile livrate în plus.

Livrarea de muniţii pentru tancurile Gepard s-a dovedit problematică, în condiţiile în care Elveţia, care deţine stocuri de astfel de muniţii, refuză furnizarea lor, invocând statutul său de stat neutru.

Citește și: Sistemele Gepard, pe care Germania le-a furnizat Ucrainei, se descurcă foarte bine împotriva dronelor iraniene Shahed-136 folosite de armata rusă

Berlinul cere Elveției să permită transferul de proiectile de 35 mm pentru tunurile antiaeriene Gepard, care au fost furnizate Ucrainei.

Ministrul german al apărării Christine Lambrecht a adresat în octombrie o cerere scrisă guvernului de la Berna pentru a obţine permisiunea de a furniza 12.400 de cartuşe elveţiene pentru tancurile antiaeriene Gepard pe care Berlinul le-a livrat deja Ucrainei, ca să o ajute în războiul împotriva Rusiei.

Germania are nevoie de aprobarea Bernei pentru  transferul de proiectile de 35 mm către un al stat - în cazul de faţă fiind vorba despre Ucraina.

Însă ministrul elveţian al economiei, Guy Permelin, a dat acelaşi răspuns pe care guvernul elveţian îl dăduse şi în luna iunie, când respinsese cererea Germaniei. "Conform principiului egalităţii de tratament din legea privind neutralitatea, Elveţia nu poate accepta o cerere pentru transfer de material de război de origine elveţiană către Ucraina, atât timp cât aceasta din urmă este implicată într-un conflict armat internaţional", a subliniat guvernul elveţian.

Cartuşele de 35 mm fuseseră furnizate de companii elveţiene armatei germane în urmă cu decenii, cu condiţia ca Germania să nu poată reexporta muniţiile fără aprobarea Elveţiei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel