Trump spune că reluarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor din Rusia este „o rușine”. Președintele SUA pune sub semnul întrebării sprijinul Americii pentru Ucraina

zelenski-trump_35063600
Președinteele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele american Donald Trump
Președintele american Donald Trump a apreciat joi că reluarea de către Ucraina a atacurilor asupra rafinăriilor rusești este o 'rușine', ridicând din nou tonul împotriva omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski

'Cred că este o rușine', a declarat președintele american pentru postul Newsmax care îl intervieva cu privire la anunțul acestei reluări, făcut mai devreme în cursul zilei. 'Există multe alte ținte' posibile, a adăugat el, citat de agențiile AFP și Agerpres.

'Cred că este mai dificil să lucrezi cu Zelenski decât cu Putin', a lansat liderul de la Casa Albă.

'Tot ceea ce face' Volodimir Zelenski 'este să ducă la creșterea prețurilor mondiale la petrol', a atacat Donald Trump, pe fondul revenirii tensiunilor între Washington și Kiev, care s-a arătat îngrijorat de sustenabilitatea sprijinului american, sau chiar de un ajutor al Statelor Unite acordat Rusiei.

Mai devreme joi, Zelenski a declarat pentru Financial Times că armistițiul privind atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești a fost 'ridicat', sfidând anunțul unui armistițiu energetic făcut de Donald Trump, pentru care Moscova nu își dăduse acordul.

'Când lovești rafinării de motorină, (...) nu faci un serviciu lumii', a insistat Donald Trump.

'Zelenski nu este omul potrivit pentru noi ca să ajungem la un acord', a mai denunțat președintele american la Newsmax: 'Spune că vrea să ajungă la un acord, dar nu vrea. Nu-mi place de el foarte mult', a declarat Donald Trump. 

Alte știri de interes
x close