Germania: Protest de amploare împotriva extremismului și rasismului, după atacul armat în care și-a pierdut viața și un român

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Aproximativ 3.000 de persoane au ieșit pe străzile din Hanau și au cerut guvernului german să ia măsuri împotriva radicalismului de dreapta, potrivit Mediafax, care citează Deutsche Welle. Protestatarii au avut pancarte cu mesaje prin care au criticat retorica și acțiunile rasiste.

Nouă oameni au fost ucişi în două atacuri armate în două localuri din oraşul german Hanau. Ulterior, atacatorul şi mama sa au fost găsiţi morţi în propria locuință. Printre victime se numără și un român, un tânăr în vârstă de doar 23 de ani.

Mii de oameni au protestat, sâmbătă, în Hanau împotriva grupurilor extremiste de dreapta și a rasismului, după cele două atacuri.

Poliția a raportat că aproape 3.000 de oameni au participat la manifestația din orașnul german aflat la 25 de kilometri est de Frankfurt.

Protestatarii s-au adunat mai întâi Freiheitsplatz, care s-ar traduce Piața Libertății, din centru orașului pentru a comemora victimele atacurilor de miercuri. Apoi au mers prin oraș, în cele două locuri unde au fost împușcate victimele. Pe o pancartă mare scria „Uniți împotriva rasismului și fascismului".

 

Autorul atacului armat, un extremist de dreapta care și-a motivat crimele prin ura împotriva imigranților

 

Bannerele oamenilor erau inscripționate cu diverse mesaje precum „Rasismul ucide", „Drepturile omului, nu ale extremiștilor de dreapta" sau „Înăspriți acțiunile anti-fasciste". Unele persoane țineau în mâini poze ale victimelor.

Corespondentul Deutsche Welle, Kate Brady, a spus că oamenii care au protestat împotriva xenofobiei și retoricii radicaliste de dreapta descriu perfect imaginea Hanau, o mulțime diversificată, de toate vârstele, etniile și culturile.

Un român, mai mulţi cetăţeni turci, un bulgar şi un bosniac se numără printre persoanele ucise în atacul armat comis în centrul orăşelului Hanau, la periferia oraşului Frankfurt.

Autorul atacului, un individ de 43 de ani, şi mama acestuia, în vârstă de 72 de ani, au fost găsiţi morţi de autorităţi joi dimineaţă, într-un apartament.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel