Germania prelungeşte îngheţarea vânzărilor de arme către Arabia Saudită

S.I. Catalin |
Data publicării:

Germania a anunţat joi că prelungeşte cu şase luni îngheţarea vânzărilor de arme către Arabia Saudită, până la 30 septembrie, în timp ce partenerii săi fac presiune pentru ridicarea moratoriului, relatează France Presse.

,,Ordinul de oprire a exporturilor de arme autorizate către Arabia Saudită este prelungit după data de 31 martie cu şase luni suplimentare, până la 30 septembrie 2019", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert, într-un comunicat.

În ceea ce priveşte programele comunitare şi autorizaţiile de export corespunzătoare în legătură cu Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, Germania "va angaja consultări cu partenerii săi pentru ca echipamentele militare produse în comun să nu fie folosite în războiul din Yemen", timp de "nouă luni", până la 31 decembrie.

Războiul din Yemen a ucis peste 10.000 de persoane din 2015. Conflictul are loc între forţele proguvernamentale, sprijinite de Arabia Saudită, şi rebeli houthi.

Germania va face ceea ce este necesar pentru ca nicio armă din proiectele pe care le desfăşoară cu alte ţări să nu mai poată fi livrată Arabiei Saudite sau Emiratelor până la sfârşitul anului.

În ceea ce priveşte navele din şantierul Wolgast (nord-est) care urmau să fie livrate saudiţilor, Seibert a dat asigurări că guvernul va găsi o "soluţie" fie prin vânzarea lor fără a le livra imediat, fie prin utilizarea lor de către Germania.

De mai multe săptămâni partidele la putere în Germania sunt în dezacord cu privire la îngheţarea vânzărilor de arme.

Conservatorii CDU ai lui Angela Merkel militează pentru ridicarea moratoriului, în timp ce social-democraţii SPD nu vor ca ţara să vândă arme în zone de criză sau dictaturilor.

Această chestiune a tensionat de asemenea în ultimele luni relaţiile dintre Berlin, Paris şi Londra, în condiţiile în care francezii şi britanicii fac presiune pentru ridicarea moratoriului.

Sisteme comune cu Franţa şi Marea Britanie sunt vizate de această îngheţare a vânzărilor de arme din cauza prezenţei unor componente germane.

Într-o scrisoare foarte nediplomatică adresată omologului său german Heiko Maas în februarie, ministrul britanic de externe Jeremy Hunt a acuzat Berlinul de lipsă de loialitate.

Marţi, ambasadorul Franţei în Germania, Anne-Marie Descotes, a criticat natura "imprevizibilă" a politicii germane de export de arme.

Germania este una dintre cele patru sau cinci ţări mari exportatoare de arme în lume, după Rusia, SUA şi Franţa.

Vânzările de arme nu se bucură de susţinere în rândul opiniei publice germane.

Germania a impus o îngheţare a exporturilor, inclusiv a vânzărilor deja aprobate, către Arabia Saudită după asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în octombrie 2018 la Istanbul.

Această interdicţie temporară a fost prelungită deja de două ori, ultima dată până la 31 martie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel