Germania, buget pentru apărare. Merkel răspunde criticilor venite din SUA

armament_germania_43415600
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a respins marţi criticile SUA privind bugetul insuficient alocat de Berlin pentru apărare.

Merkel a arătat că cheltuielile Germaniei pentru apărare au crescut în termeni reali şi ca procent din produsul intern brut, în contextul dezvoltării economiei. Ea a răspuns, prin remarcile făcute la summitul Global Solutions din Berlin, afirmaţiilor ambasadorului american în Germania, Richard Grenell.

Anul viitor, vor fi alocate apărării 1,37 procente din PIB, dar planificarea pe termen mediu prevede ulterior o scădere până la 1,25% din PIB în 2023, menţionează DPA.

Cancelarul a insistat asupra obiectivului guvernului de la Berlin de a ajunge la cheltuieli militare de 1,5% din PIB până în 2024, fără a afecta ajutoarele pentru dezvoltare, dar a arătat că valoarea de urmărit este cea a cheltuielilor reale. Ea a subliniat că nu trebuie contat doar pe armată, ci sunt necesare şi instrumente de prevenire a crizelor. În acest sens, Germania a fost una din ţările donatoare cu cele mai mari contribuţii la conferinţa pentru Siria desfăşurată săptămâna trecută la Bruxelles, a reamintit Merkel.

Ambasadorul Grenell declarase anterior pentru DPA: "Faptul că guvernul german ia în considerare noi scăderi ale contribuţiei sale deja inacceptabile la pregătirea militară constituie un semnal deconcertant din partea Germaniei către cei 28 de aliaţi ai săi din NATO".

Partidul Social Democrat (SPD) din coaliţia guvernamentală condusă de Merkel reacţionase deja, înaintea cancelarului, la poziţia exprimată de diplomatul american. "Dl (ambasador Richard) Grenell este un eşec diplomatic total" şi "prejudiciază relaţiile transatlantice prin remarcile sale dure şi repetate", a declarat Carsten Schneider, liderul grupului parlamentar al SPD.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close