Generalul Petrescu, șeful SMAp, întrevedere cu generalul Carlier și ambasadorul Franței

generalul_daniel_petrescu_82966400
Șeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul-locotenent Daniel Petrescu
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, i-au primit astăzi, pe ambasadorul Franței, Michèle Ramis, și pe generalul Thierry Carlier, director pentru dezvoltare internațională din Direcția Generală pentru Armamente a Ministerului Francez al Apărării.

Întâlnirea, desfășurată la sediul MapN, a reprezentat un bun prilej pentru a discuta aspecte de interes comun privind cooperarea cu Franţa din perspectivă bilaterală, în context aliat şi în cadrul Uniunii Europene, informează MApN.

Un accent deosebit în cadrul discuțiilor a fost pus pe consolidarea Parteneriatului strategic dintre România și Franța pe dimensiunea de apărare, cu accent pe domeniul tehnico-militar, pentru exploatarea oportunităților de colaborare ce se deschid în contextul derulării programelor de înzestrare.

Totodată, a fost agreată importanța continuării dialogului politico-militar privind subiecte de interes comun de pe agenda NATO şi UE, în scopul armonizării poziţiilor naționale.

De asemenea, agenda discuțiilor a vizat cooperarea bilaterală în privința prezenței aliate consolidate în Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice și cooperarea industrială în proiecte derulate sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC), mai informează sursa citată.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close