Generalul Petrescu, șeful SMAp, despre misiunea Armatei în pandemia de COVID-19. Mesaj video pentru militarii români

armata_romaniei_93153100
Armata română, sursă foto: MApN Facebook
General-locotenent Daniel Petrescu (Șeful Statului Major al Apărării) a transmis un mesaj video în contextul implicării Armatei în combaterea pandemiei de COVID-19.

Generalul Petrescu a precizat că Armata României „contribuie la efortul național pentru prevenirea și limitarea” noului coronavirus și oferă sprijin autorităților. Totodată, Armata noastră are capacitatea de a suplimenta efectivele și tehnica în cazul în care situația o va impune.

„Armata României contribuie la efortul național pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID-19. Potrivit decretului președintelui României pentru declararea stării de urgență pe teritoriul național, misiunea noastră este de a sprijini, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne, asigurând paza și securitatea unor obiective sau zone, asigurând transportul unor efective, materiale sau tehnică, participând la triajul medical, misiuni de asistență medicală precum și alte misiuni care vor fi stabilite în funcție de evoluția situației. Avem capacitatea de a ne îndeplini aceste misiuni. Avem capacitatea de a suplimenta, la cerere, efectivele și tehnica, stabilite în acest moment prin planuri”.

Generalul Petrescu, șeful SMAp, mesaj pentru militari

„Mă adresez militarilor: Vă rog să respectați cu strictețe regulile stabilite în unități pentru prevenirea transmiterii acestui virus. Avem datoria să ne păstrăm capacitatea de acțiune și de intervenție intacte, avem datoria de a putea să acționăm atunci când este nevoie, în sprijinul populației, cu profesionalism și loialitate acolo unde țara are nevoie de noi.

Vă mulțumesc și sunt sigur că împreună putem depăși aceste momente”, a transmis generalul Daniel Petrescu. 

CITEȘTE ȘI: Pandemia COVID-19 | MApN a început montarea facilităților ROL 2 la Institutul Ana Aslan

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close