Generalul Mîndrescu: Piloții ruși nu zboară cum trebuie în Ucraina, cum ar putea face față F-16, F-35 sau Rafale în Europa?

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă foto: Royal Air Force via NATO Allied Air Command
Sursă foto: Royal Air Force via NATO Allied Air Command

Generalul român (r) Dr. Mircea Mîndrescu, președinte al Comitetului Academic Executiv al Colegiului European de Securitate și Apărare, a vorbit despre scenariul unui ipotetic atac al Federației Ruse asupra unui stat NATO.

Prezent săptămâna trecută în cadrul unei emisiuni de televiziune la postul Antena 3, întrebat despre marea teamă cu privire a unui atac rus împotriva unui stat NATO în contextul războiului neprovocat declanșat de Vladimir Putin asupra Ucrainei, generalul Mircea Mîndrescu a subliniat supremația NATO în toate structurile de forță convenționale.

„Eu nu cred că Putin e irațional. Dacă de la concluzia că e rațional va avea grijă și se va uita la trei aspecte: Capabilitate, adică să pată să își îndeplinească obiectivul nu doar să ciupească din el, intenție și oportunitate. Dacă una din aceste trei chestiuni e cu minus sau e zero, rezultatul într-un clacul logic e nul”, a precizat generalul român.

„Tot acest meci al descurajării se bazează pe calcul logic, pe un jucător care gândește predictibil. Dacă punem în joc iraționalitatea, atunci avem o altă chestiune”, a mai precizat generalul Mircea Mîndrescu.

 

„Piloții ruși nu zboară cum trebuie în Ucraina, cum să o facă deasupra Europei când se vor confrunta cu avioane NATO mult mai performante?”

 

El a continuat și a amintit că raporturile de forțe între NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie, și Federația Rusă sunt colosale în favoarea Alianței. Iar pe zona aviației militare, rușii par să stea cel mai rău, lucru dovedit și în Ucraina.

„Raporturile de forțe sunt colosale în favoarea NATO. Forțe navale, terestre, nu mai vorbim de aviație în ceea ce privește numărul și calitatea”, precizează Mircea Mîndrescu.

Acesta a amintit că într-un ipotetic scenariu al unei confruntări cu NATO, piloții ruși ar trebui să dea piept cu avioane NATO ultraperformante și piloți aliați mult mai bine pregătiți decât ei.

„Nu zboară ei (n.r. - piloții ruși) cum trebuie deasupra Ucrainei, cum să o facă deasupra Europei când se vor confrunta cu avioane NATO mult mai performante, care văd prin radiolocatoarele lor mult mai departe, care încadrează și lansează mult mai departe ținte, cu piloți care zboară mult mai mult decât piloții ruși”, a adăugat generalul (r) Dr. Mircea Mîndrescu, cu referire la faptul că piloții NATO au ore de zbor aproape duble anul față de cei ruși.

„Supremația NATO e cât se poate de clară”, conchide generalul român.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel