'Game over' în SUA? Colegiul Electoral îl alege azi pe Biden. Trump a admis că va părăsi Casa Albă într-un asemenea scenariu

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă foto: Global News
Sursă foto: Global News

În Statele Unite, marii electori se reunesc azi în adunările legislativelor din fiecare stat pentru a-l vota în mod oficial pe Joe Biden drept viitorul preşedinte al ţării, punând astfel capăt efectiv tentativei frenetice, dar eşuate, a preşedintelui în funcţie Donald Trump de a răsturna înfrângerea suferită în alegerile de la 3 noiembrie, notează Agerpres, care citează Reuters.

Voturile electorilor din fiecare stat, în mod tradiţional o formalitate, au dobândit în acest an o semnificaţie în plus dat fiind asaltul fără precedent dat de Trump asupra procesului democratic naţional. Clamând acuzaţii false de fraudă masivă, Donald Trump a făcut presiuni asupra oficialităţilor din unele state pentru a invalida rezultatul scrutinului şi a-l declara pe el învingător.

În Statele Unite, un candidat devine preşedinte nu prin câştigarea unei majorităţi a votului popular, ci printr-un sistem de Colegiu Electoral, care alocă voturi electorale celor 50 de state ale federaţiei şi Districtului Columbia în general în funcţie de numărului populaţiei.

 

Biden a atins numărul de 306 electori, în comparație cu 270 atins de Trump



Rezultatele din 2020 arată că Joe Biden, fost vicepreşedinte democrat, a câştigat 306 din cele 538 de voturi electorale disponibile, depăşind pragul necesar de 270. Republicanul Trump a obţinut 232.

În adunările legislative din capitale precum Lansing (Michigan), Harrisbur (Pennsylvania) sau Atlanta (Georgia), electorii - în general loialişti ai partidului - se vor reuni pentru a-şi da în mod oficial voturile.

Chiar dacă uneori există câţiva electori 'rebeli' care votează pentru altcineva decât învingătorul la votul popular din acel stat, marea majoritatea nu fac decât să confirme rezultatele din statul lor, iar oficialităţile nu aşteaptă luni la ceva diferit din acest de vedere.

 

Trump a admis că va părăsi Casa Albă dacă Biden va fi ales de Colegiul Electoral



Trump i-a îndemnat pe legislatorii statelor republicane să-şi desemneze proprii electori, ceea ce ar însemna ignorarea voinţei alegătorilor. Legislatorii au respins însă în mare parte ideea.

Voturile ce vor fi date luni vor fi trimise către Congres pentru a fi numărate oficial pe 6 ianuarie, etapa finală a complexului proces electoral american.

Trump a declarat luna trecută că va pleca de la Casa Albă dacă voturile Colegiului Electoral vor merge majoritar către Biden, dar de atunci a făcut presiuni prin campania sa fără precedent de a contesta, fără succes, în instanţe numărătoarea voturilor în unele state.

Vineri, Curtea Supremă din SUA a respins o acţiune înaintată de statul Texas care viza invalidarea rezultatelor în patru state câştigate de Biden.

Odată ce votul Colegiului Electoral va fi încheiat, singura şansă a lui Trump ar fi să convingă Congresul să nu certifice numărătoarea pe 6 ianuarie.

Legea federală le permite legislatorilor individuali să conteste voturile electorale ale statelor, urmând ca atât Camera Reprezentanţilor, cât şi Senatul să ia în dezbatere obiecţiile înainte de vot.

Mo Brooks, un congresman republican conservator, a promis că va înainta un astfel de demers, deşi este cert că ambele camere îl vor respinge.

Democraţii controlează Camera, în vreme ce câţiva republicani moderaţi din Senat au acceptat deja în mod public victoria lui Biden.

În 2016, Trump a câştigat Colegiul Electoral deşi pierduse votul popular în faţa democratei Hillary Clinton la o distanţă de aproape 3 milioane de sufragii.

Chiar dacă votul de luni se va desfăşura fără probleme, eforturile lui Trump - precum încurajarea legislativelor statelor să-şi numească propriile seturi de electori 'concurenţi' - au scos la iveală potenţialele deficienţe ale sistemului, spune Robert Alexander, profesor la Northern University din Ohio, autorul unei cărţi despre Colegiul Electoral.

'Există o mulţime de ''mine'' în Colegiul Electoral, iar aceste alegeri au dezvăluit cu adevărat multe dintre ele', a afirmat el.

Deşi voturile electorale implică în mod normal un oarecare fast, în acest an majoritatea evenimentelor au fost semnificativ reduse din cauza pandemiei.

În Michigan, de pildă, cei 16 electori au dreptul să aducă fiecare un singur invitat; Arizona a mutat ceremonia de la sediul legislativului său într-o altă clădire guvernamentală mai modestă şi a redus lista invitaţilor. Cel puţin un stat, Nevada, intenţionează ca votul să aibă loc exclusiv virtual.

Procesul de alegere a electorilor diferă de la stat la stat. În unele, partidele şi-au ales electorii la convenţii locale sau de stat, în timp în altele, aceştia au fost desemnaţi de conducerile partidelor. În Pennsylvania, candidaţii prezidenţiali îşi aleg ei înşişi electorii.

Unii electori, precum Stacey Abrams, fost candidat la postul de guvernator în Georgia, sunt figuri politice bine-cunoscute. Însă majoritatea sunt simpatizanţi vechi ai partidelor, cum este cazul cu Bonnie Lauria, de 79 de ani, muncitoare pensionată de la General Motors în West Branch, Michigan. 'Am deţinut majoritatea mandatelor, de la nivel local până la nivel de stat. Acesta este cel din care nu am avut privilegiul să fac parte. Mă bucur că este rândul meu', a afirmat ea.

Un alt elector democrat din Michigan, Blake Mazurek, un profesor de istorie în vârstă de 52 de ani, a spus că speră că votul va trimite un semnal că sistemul democratic încă funcţionează, în ciuda retoricii lui Trump. 'Sper că există un sentiment de siguranţă pentru mulţi că ţara noastră nu este cu totul defectă', a notat el.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel