FSB se teme că ISIS se mută în țările din ”sfera de influență” a Rusiei

Eduard Pascu |
Data publicării:

Gruparea jihadistă ”Stat Islamic” (ISIS) încearcă să se instaleze în fosta Uniune Sovietică, mai ales în Asia Centrală, venind din Afganistan, a declarat joi directorul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), Aleksandr Bortnikov, la o zi după atacul din Tadjikistan atribuit ISIS, transmite AFP, anunță paginaderusia.

‘Constatăm o activitate crescută a unităţilor ISIS în Afganistan’, a declarat Aleksandr Bortnikov, cu ocazia unei reuniuni la Taşkent, în Uzbekistan, a şefilor serviciilor de securitate din Comunitatea Statelor Independente (CSI).

‘Obiectivul lor este de a crea acolo un loc puternic pentru a organiza o expansiune în zona CSI şi ai cărei actori trebuie să fie combatanţi originari din republicile Asiei Centrale şi care au deja o experienţă de luptă’, a mai spus Aleksandr Bortnikov, citat de agenţia TASS.

Potrivit directorului FSB, aripa Wilayah Khorasan a ISIS, activă în Afganistan, se află în acest scop ‘în strânsă legătură’ cu alte două grupări jihadiste, Jamaat Ansarullah şi Mişcarea islamică din Turkestanul oriental.

Declaraţiile lui Aleksandr Bortnikov vin la o zi după ce 17 persoane, dintre care 15 presupuşi jihadişti, un poliţist şi un militari tadjici, au murit în cursul unui atac împotriva pazei de frontieră la graniţa cu Uzbekistan. Potrivit autorităţilor tadjice, atacatorii erau membri ai ISIS sosiţi cu trei zile mai devreme din Afganistan. Atacul nu a fost revendicat deocamdată.

Tadjikistanul este confruntat de la declararea independenţei cu o multitudine de mişcări islamiste înarmate. Ascensiunea islamismului radical constituie un subiect major de preocupare pentru celelalte patru republici musulmane ex-sovietice din Asia Centrală: Kârgâzstan, Kazahstan, Turkmenistan şi Uzbekistan.

Potrivit FSB, între 2.000 şi 4.000 de persoane provenite din Asia Centrală s-au alăturat organizaţiilor jihadiste în Irak şi Siria.

Joi, Aleksandr Bortnikov a declarat că recrutarea vizează în special generaţiile tinere, prin intermediul unor cursuri de religie ‘adesea clandestine’ şi al unor grupuri pe mesageriile criptate.

Vezi și: FSB anunță că reia cooperarea cu serviciile de informații americane

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel