Fregata Mărășești va efectua operațiuni comune cu nava americană de patrulare USS Hamilton

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Fregata Mărășești Sursa foto: Forțele Navale Române
Fregata Mărășești Sursa foto: Forțele Navale Române

Comandamentul Flotei organizează, în perioada 12-15 mai, Exerciţiul "Tomis 21", planificat să se desfăşoare în raioane din vestul Mării Negre, unde aproximativ 450 de marinari militari vor executa activităţi de instruire şi trageri de luptă. "Tomis 21" face parte din Exerciţiul multinaţional "Dacia 21", aflat în dinamică la nivel naţional.

Pachetul de forţe navale care desfăşoară acţiuni pe mare este alcătuit din şase nave militare româneşti: o fregată, o corvetă, un puitor de mine şi plase, un dragor maritim, o navă purtătoare de rachete şi un remorcher maritim, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române.

Pentru dezvoltarea capacităţii de a răspunde rapid şi eficient la un spectru larg de ameninţări din spaţiul maritim, echipajele navelor militare vor executa, pe mare, trageri cu toate categoriile de armament, conform scenariului exerciţiului.

De asemenea, "Tomis 21" cuprinde şi activităţi de asigurare a protecţiei liniilor de comunicaţii maritime şi a transporturilor speciale, pentru a verifica procedurile operaţionale privind primirea şi integrarea forţelor partenere pe teritoriul naţional românesc, în situaţia de angajare a forţei NATO de răspuns la o criză regională.

În cadrul acestor secvenţe de instruire, fregata "Mărăşeşti", navă la bordul căreia se află ambarcat statul major al exerciţiului "Tomis 21", desfăşoară joi, 13 mai, o serie de antrenamente în comun nava americană de patrulare USS Hamilton.

Amintim că în urmă cu aproximativ două săptămâni nava de patrulare din clasa Legend (the Legend-class national security cutter) USCGC Hamilton (WMSL 753) din Garda de Coastă a SUA a intrat, pe 27 aprilie în Marea Neagră, pentru a asigura sprijinul aliaților și partenerilor NATO din regiune.

Hamilton este prima navă a Gărzii de Coastă a SUA care a intrat în Marea Neagră, după 2008, ultima navă americană, din această categorie aflată în Marea Neagră, fiind USCGC Dallas (WHEC 716) în anii 2008 și 1995.

Totodată, la începutul acestei luni, nava americană a efecuat exerciții cu Garda de Coastă a Georgiei. 

CITEȘTE ȘI: Rușii au ieșit să „întâmpine” USCGC Hamilton în Marea Neagră. O navă rusă, în apropierea navei americane (Foto)

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel