Franţa mobilizează două avioane Rafale şi două nave militare în estul Mediteranei

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
 Dassault Rafale
Dassault Rafale

Franţa a desfăşurat temporar două avioane de luptă Rafale şi două nave ale Marinei naţionale în Mediterana de Est, pe fondul tensiunilor dintre Grecia şi Turcia referitoare la o exploatare de zăcăminte de gaze, a informat joi Ministerul Forţelor Armate ale Franţei, la o zi după anunţul preşedintelui Emmanuel Macron privind o consolidare a prezenţei militare franceze în această regiune, informează AFP şi Reuters.

Lafayette era deja desfăşurată în regiune, ca parte a prezenţei permanente franceze în Mediterana de Est în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria. Fregata, care a plecat din Larnaca (Cipru) pentru a participa la manevre, este escortată de portelicopterul Tonnerre. Acesta din urmă este aşteptat joi seara la Beirut cu ajutor logistic şi alimentar.

Cele două avioane Rafale, care se aflau de luni în Cipru, vor face o 'scurtă escală' la Souda (un important port naval şi de feribot) în Creta, înainte de a reveni în Franţa, a precizat Statul Major al armatei franceze. Potrivit AFP, care citează comunicatul ministerului, cele două aparate ar putea să rămână 'câteva zile' la Souda, transmite Agerpres.

'Această prezenţă militară are ca scop să consolideze evaluarea autonomă a situaţiei şi să afirme ataşamentul Franţei faţă de libera circulaţie, securitatea navigaţiei maritime în Mediterana şi respectarea dreptului internaţional', subliniază Ministerul Forţelor Armate. Totodată, potrivit unor surse din domeniul apărării citate de Reuters, armata franceză a efectuat joi exerciţii de pregătire cu forţele elene în largul insulei Creta (sud). Exerciţiile de joi sunt o primă manifestare a angajamentului preşedintelui Macron de a consolida temporar prezenţa ţării sale în Mediterana de Est, comentează Reuters.

Fregata Lafayette şi două avioane Rafale au sosit în Creta joi dimineaţa şi au efectuat manevre comune cu forţele elene, au declarat pentru Reuters surse din domeniul apărării elene.

Citește și: Franța trimite mai multe nave militare în estul Mediteranei

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel