Fost ambasador american la NATO: Un război între SUA și Rusia, mult mai probabil dacă Ucraina pierde. Rușii nu vor mai ocoli țările NATO

Darius Muresan |
Data publicării:
Sursă foto: Department of Defense
Sursă foto: Department of Defense

Kay Bailey Hutchison, fost ambasadoare americană timp de patru ani la NATO, a avertizat miercuri că o ciocnire dintre Statele Unite ale Americii şi Rusia devine mult mai probabilă dacă SUA abandonează Ucraina, iar Rusia trimite trupe mai departe spre vest, relatează Agerpres, care citează DPA.

"Dacă (Rusia) intră într-o ţară NATO, atunci suntem în război", a afirmat Hutchison, o republicană de trei ori senator de Texas.

Reticenţa în privinţa continuării sprijinului militar pentru Ucraina a crescut în rândul republicanilor. Unii dintre pretendenţii la înlocuirea lui Kevin McCarthy în funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor au promis că vor reduce ajutorul pentru Kiev, la fel ca unii candidaţi la preşedinţia SUA, notează DPA.

Într-o dezbatere la Universitatea din Texas, Hutchison şi secretarul de stat Antony Blinken au subliniat că este imperativ ca SUA să ajute Ucraina şi să se asigure că Rusia nu este încurajată să-şi continue aventura belicoasă.

 

Putin crede că poate rezista mai mult decât Occidentul și Ucraina



"Unul dintre lucrurile pe care, în opinia noastră, Putin îl crede este că poate să reziste mai mult decât noi. Că el poate să reziste mai mult decât ucrainenii. Că poate să reziste sprijinului pe care Ucraina îl primeşte. Şi este foarte important să demitizăm această idee", a declarat Blinken în cadrul acestei dezbateri de 50 de minute la Austin, capitala statului Texas.

În acelaşi timp, Blinken i-a adus un omagiu fostei senatoare Hutchison pentru "serviciile sale remarcabile în calitate de ambasador al nostru la NATO într-o perioadă tumultoasă".

"Din prima zi am primit instrucţiunea de la preşedintele Biden de a reangaja, revitaliza şi revigora toate alianţele şi parteneriatele noastre, cum ar fi cu NATO", a afirmat şeful Departamentului de Stat, făcând aluzie la dispreţul predecesorului Donald Trump faţă de alianţa europeană.

Hutchison a reprezentat SUA la NATO în cea mai mare parte a preşedinţiei lui Trump, în timp ce el ameninţase în repetate rânduri că va reduce angajamentul faţă de Alianţă, acuzând ţările aliate că transferă povara securităţii lor asupra contribuabililor americani prin cheltuieli prea mici pentru apărare.

Pe lângă criticile sale caustice la adresa NATO, Trump s-a remarcat printr-o deschidere afişată faţă de Putin.

Hutchison a recunoscut tensiunile dintre SUA şi aliaţi după ce şi-a părăsit postul la începutul anului 2021, recunoscându-i-se meritele pentru că a apărat interesele NATO în faţa lui Trump şi a reasigurat aliaţii ofensaţi şi nervoşi în legătură cu sprijinul ezitant al Statelor Unite.

"Una dintre plângerile pe care le-am avut uneori în trecut în timp ce eram angajaţi în întreaga lume este cum se face că noi purtăm toată povara? De ce alţii nu-şi fac partea lor în mod echitabil?", a spus miercuri Blinken, adăugând că, în Ucraina, "restul lumii face un pic mai mult decât noi". "Deci, avem o împărţire grozavă a poverii", a remarcat el.

 

„Rușii nu vor ocoli țările NATO”



Ucraina nu este membră NATO. În conformitate cu Articolul 5 al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice, o eventuală lovitură asupra Poloniei, României sau a oricărui alt stat membru va fi considerată un atac asupra fiecare membru al Alianţei, notează DPA.

"Poporul ucrainean este atât de curajos încât merită sprijinul nostru. Dacă reuşim să ducem la bun sfârşit aceasta cu ei, nu va fi necesar să trimitem trupe într-un conflict mai mare", a afirmat Hutchison, indicând că dorinţa lui Vladimir Putin este de a restabili dominaţia Rusiei pierdută odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice.

"Ei (ruşii) nu vor ocoli ţările NATO. Dacă ne menţinem hotărârea, aşa cum face administraţia dumneavoastră şi sunt de acord cu ea, vom proteja ceea ce avem şi ne vom asigura că trupele noastre nu vor fi chemate", a spus fosta senatoare republicană adresându-i-se lui Blinken.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel