După ce au căzut negocierile cu SUA de la Islamabad, ministrul ianian de Externe a părărsit Pakistanul cu destinația Rusia

1-iran-5_18261700_57542900
Paradă militară în care sunt prezentate rachete și drone iraniene / Foto: Agerpres
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a părăsit duminică Islamabadul cu destinația Moscova, a anunțat ministerul său, în timp ce ambasadorul iranian în Rusia a afirmat că acesta urmează să se întâlnească cu președintele Vladimir Putin, o întrevedere care nu a fost confirmată de autoritățile ruse, notează agențiile Agerpres și AFP.

Araghchi a revenit duminică în capitala Pakistanului, de unde plecase cu o zi înainte în Oman, într-un moment în care mediatorii depun eforturi intense pentru reluarea negocierilor de pace iraniano-americane, după o primă rundă încheiată fără un acord în urmă cu două săptămâni.

La Moscova, Araghchi se va întâlni cu președintele rus și va discuta cu 'oficialii ruși despre situația cea mai recentă a negocierilor, despre armistițiu și evoluțiile conexe și va prezenta un raport asupra acestor negocieri', a indicat duminică agenția iraniană de presă ISNA, citându-l pe ambasadorul iranian în Rusia.

Ministerul rus de Externe a confirmat duminică vizita diplomatului iranian, au raportat agențiile de stat ruse, însă fără a preciza o dată anume sau dacă acesta se va întâlni cu președintele Vladimir Putin.

Alte știri de interes
x close