Dronele Watchkeeper X ale României vor fi dotate cu sistemul modern Spectro XR. MApN și Elbit au semnat primul contract subsecvent

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
UAV Watchkeeper X, prezentat de Elbit Systems în România. Foto: DefenseRomania
UAV Watchkeeper X, prezentat de Elbit Systems în România. Foto: DefenseRomania

Elbit Systems a primit din partea Ministerul Apărării Naționale din România o comandă de achiziție în valoare de 180 milioane de dolari, în baza acordului-cadru pentru furnizarea primelor trei Sisteme UAS tactice Watchkeeper X.

Elbit Systems anunță într-un comunicat emis către DefenseRomania că a primit prima comandă de achiziție în valoare de aproximativ 180 de milioane de dolari pentru furnizarea primelor trei din maximum șapte sisteme tactice de avioane fără pilot (UAS) Watchkeeper X, ca parte a contractului-cadru cu Ministerul Apărării Naționale din România, a cărui valoare totală este de aproximativ 410 milioane de dolari (1,89 miliarde de lei).  Comanda de achiziție va fi executată într-o perioadă de doi ani.

În cadrul comenzii de achiziție, Elbit Systems va furniza sistemele UAS tactice Watchkeeper X, modernizate cu capabilități avansate, inclusiv sistemul electro-optic multispectral Spectro XR™, noi capabilități de comunicare și altele.

România va achiziționa 7 sisteme ceea ce înseamnă 21 de drone. Din totalul de 7 sisteme, 6 vor fi în varianta terestră și 1 sistem în varianta navală. 

 

Despre sistemul Spectro XR

 

2. Dronă Watc... (wathkeeper-x_00315900.jpg)

Dronă Watchkeeper X. Foto: Elbit

„Sistemul electro-optic multispectral Spectro XR™ reprezintă un avans al capacităților complexe de informații, supraveghere, achiziție de ținte și recunoaștere. Potrivit pentru complexitatea operațională din prezent, sistemul este unul de tip ușor și este conceput pentru supravegherea cu rază de acțiune extinsă pe timp de zi și de noapte, în diferite condiții meteorologice. De asemenea, oferă capacități de scanare continuă a țintelor pentru o mai bună cunoaștere a situației operaționale”, anunță Elbit.
 
Sistemul UAS tactic cu încărcătură dublă Watchkeeper X este varianta de export a armatei britanice, fabricată de U-TacS, filiala britanică a Elbit Systems în cooperare cu Thales, și este un derivat al familiei de UAS-uri Hermes. Watchkeeper X este compatibil cu standardele NATO, permițând o interoperabilitate esențială cu NATO și cu alte forțe aliate.

 

Compania israeliană va face trasfer tehnologic în România

 

3. Watchkeepe... (watchkeeper-afganistan-royal-army-marea-britanie_66572100.jpg)

Watchkeeper, în timpul unei operațiuni a Royal Army în Afganistan, sursă foto: Thales

Potrivit israelienilor, „ca parte a comenzii de achiziție, Elbit va transfera tehnologie, va stabili infrastructura și cooperarea industrială cu Aerostar și cu filialele Elbit Systems din România pentru a produce platforma și stația de control la sol în România, precum și operațiunile de întreținere pe durata ciclului de viață al sistemului”.
 
„Elbit Systems intenționează să coopereze cu industria locală și să creeze oportunități de locuri de muncă, care vor construi parteneriate puternice și durabile, pentru a permite livrarea de produse de înaltă calitate și pentru a contribui la economia locală și regională”, mai anunță Elbit.

Yoram Shmuely, directorul general Elbit Systems Aerospace:  "Salutăm acest parteneriat cu România și încrederea pe care o au autoritățile în soluțiile noastre. De asemenea, apreciem sprijinul și colaborarea continue cu guvernele israelian și britanic și cu partenerii noștri de afaceri în cadrul programului Watchkeeper. Cercetarea și dezvoltarea permanentă în care investim în platforma Watchkeeper vor spori capacitățile forțelor armate române și britanice de a răspunde cerințelor operaționale în continuă evoluție. Această comandă de achiziție evidențiază relația puternică și în creștere dintre Elbit Systems și România și ilustrează interesul crescut pentru platformele noastre UAS din partea țărilor din Europa și NATO."

 

Prezența Elbit în România

 

Elbit Systems operează în România de 27 de ani, fiind un furnizor tradițional al Ministerului Apărării Naționale, în strânsă colaborare cu companii din industria locală, către care a facut transfer de tehnologie. 

Elbit Systems a participat ca furnizor principal la programe majore de modernizare a Armatei Române: pentru forțele aeriene - (MIG-21 Lancer, PUMA-Socat, IAR-99 Șoim, EW-C130), pentru forțele terestre (LAROM, Pirahna), pentru forțele navale (Puma-Naval și simulatoare navale), etc.

Pentru a onora contractele încheiate cu Ministerul Apărării Naționale, Elbit Systems, în calitate de acționar unic, a pus bazele a patru unități de producție românești: 

Simultec (Măgurele) - Produce simulatoare pentru forțele aeriene, terestre și navale, dezvoltă programe software și integrare hardware.

A/E Electronics (Bacău) - Produce și testează subansamble electronice, cu destinație militară și civilă
Elmet (Bacău) - Produce sisteme și subsisteme electromecanice, printre care și turele cu echipaj și telecomandate (12,7mm/25mm/30mm)

Elmet Măgurele - Unitate de producție pentru sisteme terestre, care va funcționa ca centru de producție și integrare pentru turelele și stațiile de luptă contractate de Elbit Systems în cadrul unor programe locale, dar și ca hub regional conceput să acopere cererea de astfel de sisteme pentru alte țări.

Cele patru fabrici, în care muncesc sute de ingineri, generează anual o cifră de afaceri cumulată de zeci de milioane de dolari, majoritatea contractelor fiind destinate exportului. Astfel, Elbit Systems este una dintre cele mai importante companii din industria română de apărare care derulează exporturi semnificative.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel