Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie

Drona marină Sea Baby. Sursa foto: Biroul de presă al SBU
Drona marină Sea Baby. Sursa foto: Biroul de presă al SBU

SUA s-au confruntat recent cu mai multe incidente care au scos la iveală probleme grave cu tehnologia navelor fără pilot, erori de software și erori umane punând la îndoială planul ambițios al SUA de a construi o flotă de drone, la care lucrează de mai bine de un deceniu.

Unitatea Marinei SUA, cunoscută sub numele de PEO USC (Program Executive Office Unmanned and Small Combatants), se confruntă cu o anchetă după o serie de eșecuri.

Eforturile americane de a construi rapid o flotă fără pilot au fost intensificate semnificativ de incidentele armate din Marea Roșie începând cu 2023.

Proiectul SUA are ca inspirație programele Ucrainei, care, potrivit Reuters, a scufundat cu succes mai multe fregate și dragătoare de mine rusești de la sfârșitul anului 2022, folosind bărci cu motor controlate de la distanță, umplute cu explozibili.

Potrivit zeci de persoane familiarizate cu programul, multiplele încercări ale Pentagonului de a accelera construcția s-au încheiat până acum cu cel puțin două eșecuri.

În timpul unui test al Marinei SUA în largul coastei Californiei, luna trecută, una dintre nave s-a oprit pe neașteptate. În timp ce tehnicienii încercau să remedieze o eroare de software, o altă dronă s-a prăbușit în partea dreaptă a unei nave staționare, a zburat peste bord și a căzut înapoi în apă. Întregul incident este descris de Reuters, care precizează că deține și imagini.

Cu câteva săptămâni mai devreme, căpitanul unei alte ambarcațiuni a fost aruncat în apă după ce o altă ambarcațiune pe care o remorca a accelerat brusc și s-a răsturnat, au declarat agenției de presă patru persoane familiarizate cu situația. Căpitanul a fost salvat și a refuzat să primească îngrijiri medicale.

Potrivit surselor, ambele incidente au avut cauze comune – o combinație de defecțiuni software și erori umane.

 

Programul ar putea fi anulat

 

Ca răspuns la desfășurarea cu succes a dronelor navale de către Ucraina, oficialii americani lucrează la dezvoltarea propriilor roiuri autonome de drone aeriene și navale pentru a contracara o potențială invazie chineză peste strâmtoarea Taiwan.

Cu toate acestea, Unitatea care derulează programul de drone navale se confruntă cu o reorganizare completă și ar putea fi vizată chiar de o anulare a proiectului. Criticile se referă în principal la ineficiența tehnologiei și la costul său disproporționat. Comandantul unității, Kevin Smith, a fost demis în aprilie.

Între timp, SUA vizează nave mai avansate, capabile să opereze în grupuri și fără control uman direct - un obiectiv mai ambițios și mult mai costisitor.

După cel mai recent incident, Unitatea de Inovație în Apărare (DIU) a Pentagonului, care a achiziționat tehnologia pentru teste, a suspendat pe termen nelimitat un contract de aproape 20 de milioane de dolari cu L3Harris, unul dintre furnizorii de software autonom pentru controlul unora dintre nave.

Amintim că dronele dezvoltate în Ucraina, ”Sea Baby” și ”Măgura”, cu un preț de aproximativ 250.000 de dolari, au paralizat efectiv Flota Rusiei la Marea Neagră.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel