Drona rusească Okhotnik a zburat în tandem cu un avion de vânătoare Su-30SM (Video)

S.I. Catalin |
Data publicării:

Ministerul rus al Apărării a publicat, pe 16.08.2019, pe pagina sa de Twitter, un material video extins referitor la primul zbor din 03 august al noii drone de asalt Okhotnik, din care rezultă că drona a zburat în tandem cu un avion de vânătoare Su-30SM, potrivit remnmilitaryblog.com.

În materialul video se arată cum drona și avionul de vânătoare zboară pe cursuri paralele, cu aceeași viteză și la aceeași altitudine.

De asemenea, se poate observa cum pilotul avionului de vânătoare Su-30SM conduce aeronava cu trenul de aterizare scos, la fel ca drona, imitând chiar și nivelul de înclinare al acesteia spre stânga sau spre dreapta.

Un astfel de zbor paralel este necesar pentru a verifica parametrii de zbor și funcționarea sistemelor aeronavei testate cu parametrii corespunzători ai unui avion aflat deja în exploatare. Din materialul video rezultă că primul prototip al dronei Okhotnik are numărul de bord 071 roșu.

Drona grea în formă de pană, dezvoltată de compania Suhoi, este un salt major în comparaţie cu alte vehicule aeriene fără pilot dezvoltate anterior de Rusia. Proiectul a fost învăluit în secret, dar informaţiile din presa rusă susţin că noua dronă cântăreşte 20 de tone încărcată şi are o autonomie de până la 5.000 de kilometri. Ohotnik, care are un singur motor, se aseamănă cu drona americană de tip RQ-170 Sentinel a companiei Lockheed Martin.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel