Deși condamnă ”terorismul regimului de la Kiev”, Armata Rusiei a pus pe butuci toate hidrocentralele Ucrainei după atacurile efectuate în ultimele luni

bilant-atac-rusesc-cu-rachete-asupra-ucrainei_86975600
În urma atacurilor rusești asupra Ucrainei din 08.05.2024, două termocentrale au fost grav avariate și au fost scoase din funcțiune.

Potrivit Reuters, citată de agenția de presă slovacă TASR, societatea energetică de stat UkrHydroenerho a anunțat acest lucru, fără să precizeze concret despre ce hidrocentrale este vorba.

“Inamicul continuă să atace și să distrugă în mod masiv infrastructura energetică a Ucrainei, efectuând lovituri țintite devastatoare. Până în prezent, toate hidrocentralele au suferit daune grave”, au scris reprezentanții companiei pe site-ul acesteia, adăugând că repararea și restabilirea funcționării centralelor va necesita resurse financiare și eforturi semnificative.

La rândul său, premierul ucrainean, Denis Smîhal, a declarat miercuri că, de la începutul invaziei militare rusești din februarie 2022, în timpul atacurilor rusești au fost avariate sau distruse peste 800 de centrale termice de pe întreg teritoriul Ucrainei. Acesta a constatat că, recent, Moscova și-a intensificat atacurile cu drone și rachete asupra infrastructurii critice a Ucrainei, executând lovituri masive pe 22 și 29 martie, 11 și 27 aprilie, precum și pe 08 mai.

Smîhal a informat că Fondul de sprijin energetic al Ucrainei, care a fost înființat pentru a oferi asistență financiară și materială în vederea reparării infrastructurii critice deteriorate de atacurile rusești și pentru a asigura funcționarea continuă a sectorului energetic, a strâns deja peste 410 milioane de euro. El a adăugat că și Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) va lansa în curând un nou program pentru Ucraina, în valoare de 190 de milioane de dolari. 

Comentariul autorului: Din informațiile publice referitoare la atacul masiv cu rachete și drone rusești din noaptea de 08 mai rezultă faptul că cele două termocentrale avariate sunt din vestul Ucrainei, respectiv Dobrotvorskaya și Burshtynskaya din Regiunile Lviv și Ivano-Frankivsk.

În timpul atacului, a fost lovită și o altă instalație energetică ucraineană. Este vorba despre termocentrala Ladyzhenskaya din Regiunea Vinnița, care a mai fost afectată anterior și de atacul masiv din 22 martie.

De asemenea, a fost distrusă și o altă instalație energetică din Kremenchug, Regiunea Poltava.

Începând de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, trupele ruse au lovit aproape zilnic obiective din rețeaua energetică a Ucrainei, provocând întreruperi majore de curent și determinând statul ucrainean să recurgă la importuri masive.

Potrivit reprezentanților ucraineni, amploarea și consecințele atacurilor rusești sunt mult mai mari decât cele provocate de loviturile anterioare din iarna 2022 - 2023, când milioane de oameni au suferit la temperaturi de îngheț, fără electricitate sau încălzire.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close