Date actualizate privind prezența navală a NATO și Rusiei în centrul și estul Mării Mediterane

imagine-grafica_36016200
Potrivit surselor de monitorizare a situației navale de pe Twitter și Telegram, Marea Mediterană continuă să reprezinte locul în care mijloacele navale ale NATO și Rusiei se află într-o confruntare de la distanță, pe fondul conflictului armat din Ucraina. Nave de suprafață și submarine ale părților sunt pregătite să intervină în cazul unei extinderi a operațiunilor militare în afara granițelor Ucrainei.

În raioane maritime din centul și estul Mării Mediterane se află în continuare trei grupări de portavioane ale statelor membre NATO, precum și nave de luptă ale SNMG2 (Standing NATO Maritime Group 2).

Acestora li se opune Gruparea navală operativă a Forțelor Navale ale Federației Ruse, din care fac parte 15 nave de luptă și auxiliare, inclusiv două submarine diesel-electrice ale Flotei ruse din Marea Neagră.

În prezent, cele trei portavioane ale NATO sunt dispuse astfel:

- portavionul american USS Truman (CVN-75) și gruparea navală a acestuia (Combat Strike Group) navighează în sudul Mării Adriatice. Aeronavele ambarcate pe portavion participă la exercițiul Iniochos-2022, organizat de Forțele Aeriene ale Greciei;

- portavionul francez Charles de Gaulle (R91) a tranzitat în urmă cu două zile Strâmtoarea Messina spre Marea Tireniană. Împreună cu acesta se aflau distrugătorul Forbin (D620) și petrolierul Berne. Este posibil ca navele să revină la baza de la Toulon;

- portavionul italian Cavour (C550) se află în Taranto.

În acest timp, navele de luptă din cadrul SNMG2 se află în curs de desfășurare în estul Mării Mediterane.

Navele din cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse sunt dispuse astfel:

- gruparea de nave de suprafață a crucișătorului Varyag se află în Marea Ionică, unde a fost prezentă și în cursul săptămânii trecute;

- gruparea crucișătorului Mareșal Ustinov este în curs de desfășurare la sud de Insula Creta, de unde poate interzice accesul în Marea Egee sau în Marea Mediterană de Est;

- la est de Insula Creta se află cel puțin trei nave ale Marinei ruse: un submarin din clasa Kilo la suprafața apei (poate avea probleme tehnice), o corvetă din clasa Buyan și o navă atelier din clasa Amur. În zonă au fost semnalate activități intense ale unei aeronave de luptă antisubmarin a NATO;

- restul navelor rusești se află în portul Tartus din Siria sau în proximitatea acestuia.

Probabil, situația navală din Marea Mediterană nu se va schimba prea mult în perioada următoare. Singurele lucruri ce vor fi modificate vor fi pozițiile navelor, care nici ele însă nu vor cunoaște modificări semnificative.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close