Criză Venezuela. Un general cere Armatei să întoarcă armele împotriva lui Maduro

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Generalul venezuelean Ramon Rangel, considerat ca fiind apropiat puterii, a făcut apel la forţele armate ale ţării sale, într-o înregistrare difuzată pe internet, să se revolte împotriva regimului preşedintelui Nicolas Maduro.

''A sosit timpul să ne revoltăm, să luptăm (...). Este timpul ca forţele armate naţionale să conştientizeze'' situaţia, a declarat Ramon Rangel, care se prezintă drept general de divizie al armatei venezuelene a aerului, într-o înregistrare postată duminică pe YouTube.

O sursă apropiată armatei a explicat luni pentru AFP că ofiţerul respectiv ''nu mai este activ de mai mulţi ani'' şi că administrează ''o întreprindere de stat venezueleană în Cuba''.

 

Rangel nicio referire la Guaido

 

Ramon Rangel, considerat până acum drept un militar apropiat puterii chaviste, a participat pe 27 noiembrie 1992 la o tentativă de lovitură de stat alături de Hugo Chavez împotriva preşedintelui din acea vreme, Carlos Andres Perez (1989-1993).

Declaraţia lui Rangel survine la câteva zile după eşuarea unei revolte militare pe 30 aprilie, la care a făcut apel Juan Guaido, şeful opoziţiei venezuelene, recunoscut drept preşedinte interimar de către peste cincizeci de ţări. Guaido face apel constant la militari să se dezică de Maduro.

Rangel, care nu face referire la Guaido în mesaj, este unul dintre militarii cu cel mai înalt rang care se pronunţă împotriva preşedintelui socialist Nicolas Maduro.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel