Criza din Kosovo: Rusia sprijină total Serbia, în timp ce forțele NATO de menținere a păcii sunt pregătite să intervină dacă e necesar

Misiunea NATO de menținere a păcii în Kosovo - KFOR. Foto: NATO
Misiunea NATO de menținere a păcii în Kosovo - KFOR. Foto: NATO

Forţa NATO de menţinere a păcii în Kosovo (KFOR) urmăreşte îndeaproape situaţia de la frontiera dintre Kosovo şi Serbia, unde tensiunile interetnice au escaladat din nou, relatează agenţia națională Agerpres, care citează agenția de presă italiană ANSA. Pe de altă parte, agenția rusă Tass, scrie că Federația Rusă sprijină în totalitate Serbia în criza actuală.

KFOR este pregătită 'să intervină dacă stabilitatea ar fi pusă în pericol', conform mandatului său încredinţat de către Consiliul de Securitate al ONU, se menţionează într-un comunicat dat publicităţii duminică seara.

De asemenea, KFOR subliniază că se află în contact cu ambele părţi - sârbi şi kosovari - şi a lansat un apel la dialog, reiterând că 'va recurge la toate măsurile necesare pentru menţinerea stabilităţii'.

Rusia își declară sprijinul total acordat Serbiei

 

Tot azi, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția Tass, a declarat că Federația Rusă sprijină Serbia în această criză și „sunt aproape de sârbii kosovari”. Rusia a criticat tentativa kosovarilor de a impune sârbilor kosovari acte și documente eliberate de autoritățile din Kosovo.

Pekosv spune că „slavă Domnului” decizia a fost amânată cu o lună, dar crede că pericolul nu a trecut. 

Federația Rusă cere statelor care au recunoscut Kosovo și acționează drept garanți ai Kosovo să își folosească influența pentru a opri autoritățile kosovare de la impunerea acestor măsuri.

Amintim că populaţia sârbă, mai răspândită în nordul Kosovo, ar trebui ca începând cu 1 august să deţină acte de identitate eliberate de autorităţile kosovare, iar până la sfârşitul lunii septembrie trebuie să înlocuiască plăcuţele de înmatriculare auto sârbe cu cele eliberate de instituţiile kosovare.

După proteste şi baraje rutiere instalate de etnici sârbi, Pristina a decis duminică seara să închidă toate trecerile de frontieră de la Jarinje şi Brnjak. Premierul kosovar Albin Kurti l-a acuzat pe preşedintele sârb Aleksandar Vucic de alimentarea tensiunilor interetnice.

 

Serbia avertizează Kosovo



La rândul său, Vucic a avertizat Pristina, cerându-i încetarea imediată a politicilor ostile împotriva sârbilor, chemând totodată populaţia sârbă să păstreze calmul şi să nu răspundă la nicio 'provocare'.

În comunicatul difuzat duminică seara se menţionează că generalul maghiar Ferenc Kajari, aflat la comanda KFOR, este în contact permanent cu toate instituţiile implicate şi cu înaltul comandament militar sârb.

KFOR, cu un efectiv de 3.500 de persoane, este prezent pe teritoriul Kosovo încă de la sfârşitul conflictului în 1999, prin Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU.

Noile tensiuni în Kosovo şi acuzaţiile reciproce între Belgrad şi Pristina creează probleme suplimentare pentru dialogul facilitat de UE şi îndepărtează speranţa de a organiza - în scurt timp - un summit între Vucic şi Kurti, aşa cum pleda mediatorul european, Miroslav Lajcak. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel