Cooperarea militară dintre România şi Muntenegru, discutată de ministrul Apărării şi şeful SMA cu reprezentantul armatei muntenegrene

S.I. Catalin |
Data publicării:

Stadiul şi perspectivele dezvoltării relaţiilor de cooperare în domeniul militar între România şi Muntenegru au fost discutate, miercuri, de ministrul român al Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, şi şeful Statului Major al Apărării din Muntenegru, generalul de brigadă Milutin Djurovic, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Apărări Naţionale (MApN).

Şeful Statului Major al Apărării din Muntenegru a efectuat, în perioada 31 mai - 2 iunie, o vizită oficială în România, la invitaţia omologului său român, generalul-locotenent Daniel Petrescu, cu prilejul participării la secvenţa 'Joint Allied Power Demonstration Day' a exerciţiului NATO Noble Jump 21/ Steadfast Defender 21.

'Subiectele de pe agenda întrevederilor au vizat, în principal, stadiul şi perspectivele dezvoltării relaţiilor de cooperare bilaterală, aspecte de interes privind securitatea regională, măsurile de consolidare a posturii aliate de descurajare şi apărare, precum şi angajamentele celor două state în cadrul iniţiativelor regionale, cu accent pe formatul conferinţei şefilor statelor majore din Balcani', se precizează în comunicatul MApN.

Pe parcursul discuţiilor, ministrul Ciucă a transmis oficialului muntenegrean că 'România este deschisă propunerilor de cooperare pe linie militară care pot fi benefice intereselor comune privind securitatea europeană şi regională', cele două state având o cooperare solidă privind instruirea în comun şi pregătirea Forţelor Speciale.

Un subiect aflat în atenţia delegaţiilor a fost contribuţia celor două armate la misiuni şi operaţii sub comandă NATO şi UE, întâlnirea fiind un prilej de a evalua modul de pregătire şi situaţia de securitate din regiune.

La nivel regional, România şi Muntenegru colaborează îndeaproape în cadrul iniţiativei Procesul Reuniunilor miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est - iniţiativă regională ce contribuie la menţinerea păcii şi întărirea relaţiilor de stabilitate şi securitate în Europa de Sud-Est.

În context, ministrul Ciucă a subliniat că 'promovarea activă a ţării noastre ca factor de stabilitate în regiune este unul dintre obiectivele majore de politică externă stabilite în documentele strategice naţionale'.

Potrivit MApN, 'România şi Muntenegru urmăresc asigurarea securităţii euro-atlantice şi consideră că potenţialul de extindere a relaţiilor cu aliaţii şi partenerii din Europa de Sud-Est reprezintă un element cheie al acestui obiectiv'.

'Dorim să creştem nivelul cooperării între cele două armate, în primul rând printr-o participare mai consistentă la activităţile comune de instruire. Participarea colegilor muntenegreni la seria de exerciţii în context aliat DACIA 21 LIVEX, din perioada mai-iunie, reprezintă dovada unei bune colaborări. Am adresat aliaţilor muntenegreni invitaţia de a se integra în Programul de Instruire Întrunită Aliată din România, inclusiv prin asigurarea accesului în facilităţile noastre moderne de instruire prin simulare, şi de a participa la exerciţii în context întrunit pentru a realiza interoperabilitatea forţelor şi a ne îmbunătăţi capacitatea de reacţie', a declarat şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Oficialii MApN au transmis că România sprijină demersul de aderare al Republicii Muntenegru la UE, proces a cărui finalitate va conduce la consolidarea securităţii în zona Balcanilor. În acest context, oficialii militari au reiterat faptul că participarea consistentă în operaţiile şi misiunile UE reprezintă atât un argument în procesul de respectare a angajamentelor asumate de cele două state aliate, cât şi un profil mai vizibil în cadrul Uniunii Europene.

'La finalul discuţiilor, cei trei oficiali au transmis că dialogul politico-militar va continua, cu siguranţă, în perioada următoare, prin interacţiunea grupurilor tehnice de lucru, de unde se vor desprinde noi oportunităţi de colaborare care să dezvolte liniile de cooperare bilaterală deja existente', se mai arată în comunicatul de presă al MApN.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel