Conducerea rusă a Crimeei ocupată ar fi părăsit peninsula în urma unui apel venit de la Moscova

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Turiști aflați la plajă în timpul exploziilor din Peninsula Crimeea anexată ilegal de Federația Rusă în 2014. Foto: Ministerul Apărării de la Kiev
Turiști aflați la plajă în timpul exploziilor din Peninsula Crimeea anexată ilegal de Federația Rusă în 2014. Foto: Ministerul Apărării de la Kiev

Conducerea politică a Crimeei anexate ilegal ar fi părăsit peninsula aflată sub control rus. Informația apare în media ucraineană.

În noaptea dintre 16 și 17 august 2022 guvernatorul Crimeei și prim ministrul peninsulei Serghii Aksionov împreună cu Vladimir Konstantinov, președinte al Consiliului de Stat al Republicii Crimeea, ar fi părăsit peninsula. Informația e dată de agenția ucraineană Unian, care citează Channel 24.

Potrivit sursei citate, serviciile de informații ucrainene nu pot stabili locația celor doi înalți oficiali ruși ai peninsulei Crimeea anexată ilegal în martie 2014.

Agenția ucraineană de presă pune presupusa plecare a acestora pe seama unor suspiciuni cu privire la un posibil asasinat. Jurnaliștii ucraineni au relatat că oficialii ruși au părăsit Crimeea alături de familiile lor în urma unui apel venit de la Moscova.

Informația nu e confirmată din surse oficiale.

Cei doi ar fi părăsit Crimeea ca urmare a închiderii Podului Crimeii, după ce în ultimele zile zeci de mașini au blocat podul în încercarea de a părăsi insula.

 

Crimeea e vulnerabilă. Numeroasele incidente din ultimele zile au semănat panică în Crimeea

 

Toate acestea vin pe fondul în care mai multe incidente au avut loc în Crimeea ocupată de ruși.

Cel mai recent dintre ele a fost ieri. Azi, Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 16.08.2022, în urma unui incendiu izbucnit la o unitate militară din districtul Dzhankoi din Peninsula Crimeea, s-a produs detonarea muniției aflate într-un depozit temporar. Rușii nu au oferit mai multe detalii.

De departe însă cel mai grav incident a avut loc în această săptămână la Novofedorivka din Crimeea, unde o serie de explozii au distrus numeroase avioane militare ruse. Moscova a negat că incidentul a fost generat de Ucraina, precizând doar că incendiile au fost cauza unor nereguli de siguranță a personalului bazei.

Tot în urmă cu câteva zile o dronă ucraineană a lovit Comandamentul Flotei Ruse din Marea Neagră aflat în Crimeea, exact de ziua Marinei ruse, motiv pentru care Moscova a anulat ceremoniile militare din peninsulă.

Deși Ucraina nu confirmă, dar nici nu infirmă că s-ar fi aflat în spatele acestor atacuri, în ceea ce privește lovirea bazei militare ruse, cea mai recentă ipoteză, care pare destul de plauzibilă, pune atacul pe seama forțelor speciale și partizanilor ucraineni.

Imediat după aceste incidente s-au format coloane de mașini care încercau să părăsească peninsula.

CITEȘTE ȘI: Zeci de avioane ruse făcute scrum în câteva minute. Au apărut primele imagini cu avioanele distruse la baza din Crimeea

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel