China îl convoacă pe şeful delegaţiei UE la Beijing după impunerea de sancţiuni

Eduard Pascu |
Data publicării:

Ministerul de Externe al Chinei l-a convocat pe şeful delegaţiei Uniunii Europene la Beijing în semn de protest după ce blocul a impus sancţiuni împotriva unor oficiali chinezi pentru tratamentul aplicat musulmanilor de etnie uigură, relatează marţi DPA.

Nicolas Chapuis a fost convocat luni pentru discuţii, a anunţat marţi ministerul chinez într-un comunicat. În timpul discuţiilor viceministrul de externe chinez Qin Gang a spus că măsurile punitive se bazează pe "minciuni şi informaţii false", transmite Agerpres.

Sancţiunile sunt contrare realităţii şi raţiunii, iar UE nu este calificată să acţioneze ca un profesor de drepturi ale omului, a subliniat Qin Gang, citat în comunicat.

China îndeamnă UE să recunoască gravitatea greşelii sale, să o corecteze şi să pună capăt confruntării "pentru a nu face rău mai departe relaţiilor chino-europene", se adaugă în comunicat.

UE a sancţionat luni patru oficiali chinezi şi o entitate din regiunea Xinjiang (vest), vizându-i cu îngheţarea activelor şi interzicerea călătoriilor.

Acestea sunt primele astfel de sancţiuni împotriva Chinei de la masacrul din Piaţa Tiananmen în 1989.

Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au impus propriile sancţiuni.

În câteva ore, Beijingul a răspuns cu o măsură de tipul "dinte pentru dinte", impunând sancţiuni împotriva a 10 europarlamentari şi patru instituţii europene, notează DPA.

În ultimii ani, sute de uiguri, kazahi şi hui au declarat că au fost deţinuţi în lagăre de internare în provincia Xinjiang ca parte a ceea ce observatorii afirmă că este o campanie guvernamentală de asimilare forţată a minorităţilor etnice.

Potrivit guvernului chinez, lagărele - unde se estimează că au fost deţinute peste 1 milion de persoane din 2017 - sunt "centre de educaţie profesională" pentru a eradica extremismul şi terorismul.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel