China, în favoarea interzicerii și eliminării întregului arsenal nuclear mondial

china_nuclear_26028800
China e în favoarea unei interdicții la nivel mondial în ceea ce privește armele nucleare.

Informația apare în cartea albă privind politica de apărare a Chinei, documentul intitulat "Apărarea naţională a Chinei în noua eră" și destinat comunităţii internaţionale, informează agenția de presă rusă TASS.

În text se precizează că Beijingul este în favoarea unei interdicții în ceea ce privește arsenalul nuclear la nivel mondial, interdicție care ar trebui să fie irevocabilă și totală.

„China favorizează o interdicție ireversibilă și totală, precum și eliminarea întregului arsenal nuclear", se arată în document.

Potrivit documentului, China „nu este implicată în niciun fel de curse a înarmărilor cu orice altă țară și își păstrează stocurile nucleare la nivelul minim necesar pentru asigurarea securității naționale".

Cartea albă furnizează informaţii detaliate privind cheltuielile pentru apărare, apreciate ca rezonabile şi corespunzătoare şi arată că procentul din PIB şi din cheltuielile publice alocat apărării rămâne relativ redus, comparativ cu valorile din alte ţări mari.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close