Canada ar putea asambla aeronave ucrainene de transport AN-74 moderne

avion-an-74_62119500
Potrivit informațiilor furnizate de ziarul canadian Le Devoir, compania ucraineană de stat Antonov lucrează la posibilitatea asamblării avioanelor de transport An-74 în Canada, având deja stabilită o filială în această țară.

Filiala Antonov Aircraft Canada a fost înființată în martie 2021, iar sarcina sa este de a intermedia cooperarea dintre guvernul Ucrainei și Ministerul Economiei și Inovării din Quebec, precum și de a utiliza programul SPRINT pentru sprijinul proiectelor de investiții ale guvernului de la Quebec.

Pentru a participa la program, proiectele trebuie să aibă la bază o investiție de cel puțin 10 milioane de dolari sau să creeze cel puțin 100 de locuri de muncă plătite peste nivelul salariului mediu din regiune.

Interesele companiei ucrainene în Canada sunt reprezentate de Gold Leaf Aviation, al cărui director, Devoir Desmond Burke, a confirmat că documentația proiectului, la nivel de concept, este examinată de cele două guverne.

Conținutul documentului, dacă va fi convenit, va „deveni baza discuțiilor” privind modul în care compania Antonov va putea în cele din urmă să construiască aeronave în Quebec. “Aceasta ar fi partea finală (n.t. în această etapă), dar care nu este suficientă pentru implementarea proiectului de modernizare a An-74 în Canada”, a declarat Desmond Burke.

Conform proiectului în forma actuală, atât proiectarea, cât și asamblarea aeronavei sunt prevăzute să aibă loc în Quebec.

Va fi un avion conceput „la nivelul celor mai bune dintre cele ale industriei de aviație din Quebec”, a declarat directorul Gold Leaf Aviation.

Deși Ucraina deține capacitatea de a asigura o motorizare de calitate pentru aeronava An-74 construită peste ocean, discuțiile ar putea conduce către utilizarea motoarelor fabricate în Canada de Pratt & Whitney, iar în ce privește avionica, balanța s-ar putea înclina în favoarea companiei CMC Electronics din Montreal.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close