Elbit Systems se află în curs de instalare a sistemului de supraveghere Atena, sistem electro-optic/infraroșu (EO/IR). Sistemul de ultimă generație va fi instalat pe fregata Defensora (F41) a Marinei braziliene - de clasă Niteroi. Acesta va înlocui EOS 400/10B. Potrivit janes.com, sistemul va fi operat de la o consolă specială.
Pe viitor, Brazilia intenționează instalarea sistemului și pe celelalte fregate: Niteroi (F40), Constituicao (F42), Liberal (F43), Independencia (F44) și Uniao (F45).
Fregatele Niteroi (F40), Constituicao (F42) și Liberal (F43) au fost construite în Marea Britanie de Vosper Thornycroft, în timp ce celelalte au fost construite în Brazilia de Arsenal de Marinha do Rio de Janeiro, fiind comandate de Marina Braziliei între 1976 și 1980.