Bombardier rusesc interceptat deasupra Mării Negre. Au intervenit Avioanele Typhoon de la baza Mihail Kogălniceanu

typhoon_2657017b_opt_opt_39866800
Un avion militar rusesc a fost interceptat deasupra Mării Negre de avioanele de vânătoare britanice Typhoon, care au decolat de la baza Kogălniceanu.

Avioanele britancie Eurofighter Typhoon au decolat de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, în apropiere de Constanța, pornind în interceptarea unui unui bombardier rusesc care se apropia de spațiul aerian al NATO, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Forțelor Aeriene Regale din Marea Britanie.

Bombardierul rusesc era un Sukhoi Su-24 și survola zona de vest a Mării Negre, aproape de România și Bulgaria.

Aeronavele Typhoon au efectuat o misiune de patrulare cu scopul descurajării, fără a fi implicate în vreun incident cu avionul rus.

Nu este singurul incident de acest fel petrecut anul acesta

În luna mai a acestui an, avioanele Typhoon au acţionat după ce un avion IL-20, al forţelor aeriene ruse, a fost semnalat îndreptându-se spre Vest, în apropiere de spaţiul aerian al NATO.Avionul militar rusesc zbura deasupra vestului Mării Negre şi a fost monitorizat de avioanele Typhoon, în acord cu misiunea NATO pe care Royal Air Force o desfăşoară în România.

Date tehnice ale avionului Eurofighter Typhoon:

Eurofighter Typhoon este vârful de lance al europenilor, cel mai bun produs al industriei militare autohtone. A fost singurul avion care a executat zborul demonstrativ încărcat de lupta!

Un alt amanunt: Typhoon-ul este singurul avion operational care are capacitatea de a executa lupta aeriană apropiată, dogfight, încărcat cu armament.

Dezvoltat de un consorțiu format din Germania, Marea Britanie, Italia și Spania Eurofighter-ul este în esență un vânător de rasă pură. Extrem de manevrabil, a fost proiectat în contrapartidă cu Suhoi si MIG, gândit de la început să fie supermanevrabil și pentru cursă lunga. Un bimotor care poate căra o cantitate enormă de arme, pe distanâe lungi, are și posibilitatea de a zbura supersonic fără forțaj, la viteze cuprinse între 1 – 1,4 Mach.

Avand o manevrabilitate extrema, Typhoon –ul este răspunsul europenilor la F-22-ul american și noile variante rusești Su-35 și PAK FA. Poate zbura foarte bine atât la viteze mari cât și la viteze mai mici, fiind extrem de stabil și manevrabil la viteze de 300km/h, lucru destul de rar, dacă tinem seama și de masa aparatului, care îl încadrează la categoria grea a vânătorilor.

Avionul este dotat cu o  avionica foarte bună, atât defensivă, cât și ofensivă.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes
x close